Salutari din Halong Bay

Ne-am trezit la 5.30 si in zece minute eram gata de plecare, desi am dormit foarte putin. La miezul noptii trecute, in camerele noastre de pa etajul 6 al hotelului din Hanoi s-a oprit curentul si cu toate eforturile pustiului de la receptie, nu a mai revenit. Asa ca am impachetat in graba, la lanterna, tot ce aveam cu noi, ne-am pus rucsacii in spate desi eram imbracate in pijamale si ne-am mutat in alta aripa a hotelului. De data asta aveam lift! Am adormit imediat dupa ce ne-am instalat, desi din camerele de alaturi se auzeau tot felul de zgomote, si am dormit numai cinci ore. 

Am coborat bagajele putin inainte de 6 si am avut timp si de doua oua prajite si o banana (micul dejun preparat in graba de o vietnameza micuta care a intrat in hotel chioara de somn cand noi coboram. Masina agentiei a ajuns la 6.20 asa cum era stabilit si cei 50 de metri pe care i-am parcurs pana in fata catedralei Sf. Iosif, unde se oprise, ne-au trezit definitiv. N-a mai comentat nimeni ca ar vrea cafea sau ca ar mai fi dormit, soferul nu vobea decat limba lui asa ca am profitat cu totii si ne-am continuat somnul - e drept, nu prea confortabil dar a fost ok! Dupa doua ore si ceva am ajuns in Hai Phong, portul de unde trebuia sa luam salupa de Cat ba. Luci a primit biletele, nici nu stim bine de la cine, pentru ca o mare de vanzatoare ambulante ne inconjurasera si ne ofereau orice - de la cafea la deodorante sau tigari sau vederi sau harti. Erau destul de insistente, dar ne-au lasat in pace cand le-am zis ca nu avem decat carduri. Una mi-a cerut o moneda de 1 euro - evident ca nu aveam asa ca i-am dat o bancnota de un leu. A fost foarte fericita si ne-a lasat in pace o vreme. Salupa de Catba era foarte incapatoare si mirosea ingrozitor, noroc ca drumul n-a durat prea mult. Ne-am dat jos pe pontonul din Cat ba si am cautat afisul cu numele nostru - din fericire era acolo, in mainile unui vietnamez mititel si care vorbea o engleza pe care niciunul dintre noi nu o intelege.

Am incercat sa scoatem bani de la bancomat - nu functiona, asa ca tipul de la agentie ne-a schimbat cateva bancnote, dupa care am urcat pe barca noastra si am inceput calatoria in Halong bay. Ape si stanci, sate plutitoare si multe barci. Peisaj uluitor, il stiam din poze dar in realitate era absolut diferit - oriunde te uitai din apa ieseau stanci, parca cineva le adusese din alta parte si le ordonase frumos lasand si multa apa in jurul lor, ca sa aibe turistii unde sa se inghesuie! Avem noroc ca nu sunt foarte multi turisti, e inca destul de rece si nu putem sa facem plaja decat la pranz. Mancam pe barca si in scurt timp ne oprim intr-un golf, ne punem vestele de salvare si coboram intr-un caiac. In mintea mea, ghidul de pe barca ar fi fost cu noi si in caiac, in realitate, dupa ce am urcat in spatele lui Vero, ne-au dat drumul pe apa! Ne-a luat ceva sa ne sincronizam, noroc ca Vero mai stia cate ceva si a reusit sa-mi dea impresia ca stie ce trebuie sa facem. Ne-am invartit o vreme in apopierea barcii, Luci si Anca pareau speriati un pic si nu reuseau sa gaseasca drumul, asa ca vietnamezul mititel le-a legat caiacul de al lui si le-a tinut o mica lectie de cum se manevreaza. Incet, incet am reusit sa ne deplasam si efortul nostru nu a ramas nerecompensat - o pestera senzationala, un golf inconjurat de stanci cu apa clara clara si pe margini corali, multi si verzi si rosii si stelati! Milioane de scoici pe pietrele de la mal si o liniste care facea sa ni se auda respiratia. Orice vorba era amplificata, dar nu am incercat prea mult sa auzim ecoul pentru ca era ca si cum am fi deranjat pestii. Erau unii mici, mie mi se pareau verzi dar poate ca se reflecta culoarea coralilor de dedesubt, si am vazut si unul frumos colorat cu mult mov si galben. Nu era prea mare si s-a ascuns rapid. 

Am mai vizitat o pestera, am oprit din nou deasupra unor corali dupa care ne-am indreptat spre barca. De acum parca am mai fi dat o tura cu caiacul, desi eram uzi pana la piele - ne-am urcat din nou pe barca si am primit ce-a mai buna cafea din ultimele zile, de fapt un 3 in 1 cu apa foarte fierbinte. Am mai dat niste ture cu barca printre stanci, ne-am oprit la un magazin plutitor unde am cumparat biscuti la acelasi pret cu care cumparasem in Hanoi! Ne-am tot intrebat cum o fi sa traiesti toata viata intr-un sat plutitor, desi am vazuu si satul cu spital, scoala si templu (capitala acestui loc, dupa cum mi-am imaginat eu). Majoritatea localnicilor au ferme de scoici si pesti, ne-am oprit la una dintre ele si am vazut cele mai ciudate vietati marine, unele pe care nu le stiam si nici nu am reusit sa aflam ce sunt din cauza pronuntiei speciale a ghidului nostru :). Incet incet am vizitat mare parte din zona, navigand printre stanci rasarite din apa, admirand cate un vultur care plana ba deasupra apei ba deasupra muntelui iar spre inserat ne-am indreptat spre Monkey Island unde am si dormit.

Se intunecase bine desi era doar ora 6 pm, asa ca o barca mica ne-a dus pana la tarm, sau ma rog, aproape de tarm ca vreo cativa pasi i-am facut prin apa cu adidasii in mana. Receptionera ne astepta pe tarm cu cheile in mana iar pana in camera probabil ca nu am facut mai mult de 20 de pasi. Vazusem la agentie cum arata camerele dar am crezut ca erau putin prelucrate ca sa impresioneze turistii visand la poze cu maimute, ei bine, nu erau - sau si in realitate locul arata la fel de exotic ca si in poze! Intreaga insula avea pobabil 1000 de mp (nu ma pricep la aprecierea suprafetelor) mica, mica dar foarte frumos amenajata, locul ideal daca vrei sa faci plaja intr-un decor cu palmieri si vegetatie abundenta. Evident, nici urma de maimuta! Gazdele ne asteptasera inainte sa incinga focul pentru un barbeque pe care il aveam promis inca de la imbarcare. Am facut repede dus si am fugit la masa pentru ca ne avertizasera ca trebuie sa ne grabim, desi nu prea i-am luat in seama. Cina a fost speciala, ca mai toate cele pe care le-am avut in Asia. Ne-am culcat devreme si ne-am trezit devreme, pe la 6, in zgomot de valuri care se spargeau de tarm. In cateva minute au inceput sa se auda si motoarele barcilor si intreaga priveliste de apa si stanci s-a insufletit. La pontonul insulei s-au oprit pe rand barcile turistilor care dormisera peste noapte aici. A venit si a noastra pe la 7,30 desi o asteptam la 8 - am facut repede trei poze si din nou pe barca. Era o ceata ca un lapte desirat peste stancile din Halong bay si parca erau si mai putine barci decat in ziua precedenta. Nici o poza nu iesea ca lumea, ne-am infofolit in paturile de pe barca si am mai motait un pic. Ne-am oprit din nou intr-un golf, am sarit in caiace (mai putin Luci care era ocupat sa-si consume bateria telefonului cu un joc in care era scufundat complet) si am vizitat un sat plutitor - adica ne-am apropiat mai mult de casele localnicilor si de fermele lor de scoici, pesti si alte vietati marine. Case e mult spus - sunt niste pontoane destul de mari, in majoritate ocupate cu ustensile de pescuit, cosuri pentru scoici, bidoane - multe bidoane, probabil pentru apa potabila, undite...toate aruncate alandala dar probabil ordonate astfel incat sa fie usor de gasit in caz de nevoie. 

Casa propriu zisa e de fapt ca o magazie din PFL, m-am uitat in cateva dar nicaieri nu am vazut vreun pat si nici foarte multe haine nu pareau sa aibe. Am oprit caiacul pe o plaja mica unde am vizitat un templu care pastra multe dovezi ca inainte fusese casa cuiva de origine chineza! Ghidul ne povestea ca in 6 ore am ajunge in China cu barca. Inauntru erau, ca in toate templele, ofande (banane si multi bani) - banii intre banane erau pentru bunastare si mult peste in plase iar bananele pentru sanatate si familie unita! De pranz am mancat tot pe barca, creaturile pe care le cumparasem ieri, pregatite de bucatarul ambarcatiunii. Creveti pane, scoici umplute, alti creveti, cu sos dulce-iute, peste cu legume si nelipsitul orez! Inca o ora de plimbare inapoi catre Cat ba - am ajuns exact cu 10 minute inante ca salupa sa "decoleze" spre Hai Pong. De aici, inapoi la Hanoi si in tren spre Hue, toata noaptea. Inca avem nostalgii de Luang Prabang, ne amintim des ce am facut acolo, ce am mancat acolo, ce am vazut acolo. In masina care ne ducea catre gara din Hanoi ne-am amintit chiar si de Pac beng, e clar ca Laos a fost pentru noi absolut special :).