sâmbătă, 28 iulie 2018

Filipine (2018)

Filipine 2018

Mai devreme cu o zi de cum programasem cu cateva luni imainte, ne-am imbarcat intr-um Tarom spre Istanbul. Prima noapte am dormit-o aici, intr-un hotel de langa Taksim si l-am recuperat si pe Andrei care venise si mai devreme cu o zi. Pe 1 februarie, putin dupa pranz am luat un Etihad spre Abu Dhabi, cele 7 ore in aeroport au trecut chiar repede, pentru ca am mai lucrat cate ceva ce ne ramasese neterminat si ne-am hlizit facandu-ne poze office intr-um bar din aeroport. Adictiile nu trec in cateva ore, e sigur!! De la Abu Dhabi la Manila, avionul face vreo 8 ore, pe care le-am petrecut dormind, povestind si pentru scurt timp maimutarindu-ne la vreo poza sau uitandu-ne la vreun film.
Manila...calduroasa si agitata, ne astepta cu un apus senzational pe care l-am fotografiat de la etajul 28 al hotelului in care ne-am cazat. Superba privelistea peste oras, este cam singura imagine pe care vreau sa o pastrez despre capitala Filipinelor. Am iesit putin pe strazile din preajma hotelului, doar sa mancam si sa facem cativa pasi - Makati pare o zona mai luxoasa a orasului, strazile sunt curate si e plin de magazine si de cafenele, putina vegetatie si cladiri cu multe etaje fara prea multe briz-brizuri, vopsite tern si inghesuite una in alta pentru a exploata la maxim spatiul. Ne ducem la culcare pe la 11.00 cu o sticla de vin luata din magazinul de la parter si cu o portocala mica si acra. Vinul cam dulce si putin acid, de fapt un fel de Sangria...a mers, dar fara senzatii wow!!! si nici pahare de vin n-am avut, am baut dintr-unele de apa :)). fitele implantate in capul meu de Dana Droj s-au activat doar o secunda, dupa care mi-am baut constiincioasa portia! Somniferul fiind luat, fuga repede la somn...am adormit instantaneu si dupa doua ore m-am trezit atat de fresh ca as fi luat-o din nou catre aeroport. Dar avionul spre El Nido era la 11.00 asa ca m-am chinuit indelung sa adorm, dar nici una dintre metodele de anulat jetlag-ul n-au functionat. Dimineata parca ma calcase tramvaiul, asa de sifonata m-am trezit...atata de nauca, incat sa imi las pe barul receptiei portofelul plin de bani, carduri si evident actele de identitate!! toate!!! am constatat asta in cafeneaua in care luam micul dejun, si numai pentru ca imi placuse atat de mult cafeaua incat am mai vrut una!! e de nepovestit panica, dar Cristi a zis hai la receptie sa-l cautam si am bagat o cursa mica inapoi, abandonand si cafele si omletele, pentru scurt timp. L-am gasit, mi-a stat inima la loc si ne-am intors sa ne terminam micul dejun. Nu imi amintesc daca m-a certat cineva, pentru ca in mintea mea inca faceam scenarii de cum m-as fi descurcat daca nu reuseam sa il gasim!! Pfff...ciudata experienta, dar a fost repede uitata!! intr-o ora am aterizat in El Nido, best holiday place in ultimii ani prin topurile de travel. n-aveam pick-up de la aeroport dar ne-am inghesuit in doua triciclete cu bagaje cu tot si in cateva minute am regasit-o si pe Nicole, la hotel. Gasca completa...pus costume de baie, luat papuci de intrat in apa si un tuk tuk din asta tipic filipinez ne-a livrat pe o plaja frumoasa si cam goala, exact ce ne trebuia ca sa mai tragem o tura de somn! Las Cabanas beach... are o terasa draguta si e cunoscuta in zona ca cel mai frumos loc de vazut apusul, am aflat asta dupa ce traisem efectiv un apus senzational! imediat langa plaja e un resort dragut, nimic ostentativ, doar cabanute dragute, gradina amenajata cu hamace si toaleta supercurata! un loc de reincarcat baterii epuizate si de fotografii de poveste! Atat de mult ne-a placut incat si in a doua zi de stat in El Nido, tot aici am venit! Ar fi trebuit sa luam o barca si sa facem turul insulelor, dar furtuna din larg a tinut ambarcatiunile la mal, nici un motor de barca n-a pornit, pentru ca vremea in larg, era foarte urata. Nici nu m-am suparat, ca Marimegmeg mai avea nedescoperite niste comori! Dupa pranz, Andrei a vrut sa ne miscam si am luat-o la pas pe plaja, indepartandu-ne de galagia pe care o faceau turistii, inghesuiti toti pe plajele de langa El Nido, pentru ca barcile nu mergeau. Ne-am oprit unde se termina plaja, deja, pana aici nu prea se mai aventura nimeni, si am petrecut cateva ore in liniste: baie, soare, sport (putin...sa nu exageram, totisi). Mai tarziu, Nicole si Andrei au descoperit ca ne oprisem in dreptul unui resort superb (Dolarog beach resort) unde am si baut o cafea, pe terasa de langa mare. Seara, doar ne-am spalat si am mancat pe o terasa unde batea tare vantul (Mezanine) - o supa de dovleac senzationala si-au luat baietii si niste orez filipino style, gustos dar cu un aspect dezgustator, in Romania eu sigur n-as fi mancat farfuria aia!!!
El Nido e un sat mai mare, tarabe cu haine si articole de plaja peste tot si vanzatori ambulanti de perle care uneori te enerveaza cu insistenta lor. Nu e la fel de multa mizerie ca inThailanda sau Vietnam, dar de peste tot vin mirosuri care mai de care mai dubioase, amestecate cu fum de la esapamentul tricicletelor improvizate cu care turistii sunt carati de colo colo. Sunt de fapt motorete vechi care au atasata o anexa dim fier forjat cu bancheta si acoperis, rezultand un “utilaj” aproape preistoric, dar extrem de util pentru distantele pe care le ai de parcurs pana la plaja si inapoi. Pe case, isi pun bannere pe care scriu “suntem mandri ca fiul nostru, “Vasilica” a absolvit facultatea x” sau tot felul dr alte lucruri cu care se mandresc.

5 februarie: azi aveam programat sa mergem la Papaya beach, dar furtuna de pe mare ne-a tinut din nou “acasa”, asa ca ne-am intors sa mai dormim un pic 😂😂, ca doar ne trezisem la 6.00 pentru transfer!! pe la 11.00 ne-am miscat cam cu greu, spre plaja...ati ghicit, tot Las Cabanas - Dolarog, pentru ca ne placuse atat de mult ziua precedenta si mai aveam de explorat o buna portiune de plaja. Toata ziua a fost innorat si a si picurat, asa ca am bagat cca doua ore de plaja-baie-dormit - mai mult Andrei, ca noaptea trecuta si-o petrecusera pe culoar, facand ture intre camera lor si receptie. La miezul noptii, din cauza furtunii, cazuse curentul si imediat hotelul si-a pornit generatoarele. Dar motoarele lor duceau fumul fix in balconul lor, si de aici, in scurt timp, nici in camera nu se mai putea respira. Cand nu mai era soare deloc si vantul aducea peste noi toate cele de pe plaja, ne-am mutat la Dolarong sa bem o cafea! Si cum restaurantul inca era deschis, am si mancat - as putea sa zic chiar bine, avand in vedere experientele mai putin reusite din zilele precedente. Mancarea filipineza nu imi place deloc, desi baietii zic ca supele sunt comestibile, eu nici nu pot sa bag lingura in ele. Impresia cand vezi castronul cu supa, e ca cineva a spalat vasele in cazanul in care a pregatit-o (stiu ca o sa ziceti ca nu e asa, si poate ca nici nu e, dar aspectul e atat de dubios incat cu greu ma hotarasc sa gust. Si nici olfactiv nu sunt impresionata si nici papilele nu-mi sunt fericite...poate oi avea prejudecati??? ma rog...nu-mi plac si asta e!!).
Mancam si curry de pui si creveti (buni, buni) si o luam la pas pe plaja. Din loc in loc gadim scoici mari aduse de marea agitata si pietre colorate si cochilii sparte de melci foarte frumos colorate si ele. Si mergem...pe dreapta marea, pe stanga jungla...de fapt e gradina resortului Delarong, plina de palmieri, cocotieri si boscheti asiatici si trandafiri japonezi uriasi, care sunt si infloriti! Splendori ascunse,  chiar peste drum de “stanca Etihad”, o mica insula inalta care aparuse intr-o poza pe coperta revistelor companiei aeriene, si pe care toti turistii din El Nido tineau mortis sa o fotografieze (ne povestise asta un danez cam dolofan, pe care “l-am trecut” de niste caini ieri... am fost si surprinsa ca un barbat, destul de corpolent dupa parerea mea, se teme atat de tare de caini!!).
Am parcurs azi cam 8 km pe plaja, am vazut un curcubeu plin de mov si, desi a fost o zi mohorata, ne-am gasit cate ceva de facut ca sa nu ne plictisim.
6 februarie
Nici azi vremea n-a tinut cu noi -portul nu s-a deschis si iar eram consemnati pe vreo plaja din El Nido. De la agentia de booking ne-au oferit alternativa de a merge la plaja pe o insula mai mica la care am ajuns cu un van pana in Babeladan, un sat mic de pescari, si de aici cu barca inca vreo 40 de minute. Am ajuns in “port” la Babeladan pe la 11.00 - port este o exagerare, desigur, pentru ca de fapt am trecut prin curtea cuiva si am ajuns pe malul marii unde zacea o barca cu plase, inca niste relicve de barci probabil mult prea vechi ca sa mai poata fi folosite, multe scoici mari dar si plastice, gunoaie si un peste mare alb, din pacate mort. Barca noastra era in larg, la vreo 10-15 metri pe care a trebuit sa ii facem prin apa. Ne-am pus papucii de apa, ne-am dat jos cam toate de pe noi si am pornit-o cu harmalaie catre barca, desi se intuneca din ce in ce mai tare. Statea sa ploua, dar asta nu ne-a impiedicat sa vrem la plaja pe o insula pe care sa nu fie multa lume, cu toate ca urcatul in barca nu e tocmai usor. Ba chiar as spune ca e o aventura sa te urci din apa pana la brau pe ceva care e aproape la nivelul umerilor tai!! Mie mi-au adus pe post de scara, o canapea din barca, dar chiar si asa am avut ceva dificultate sa ma ridic pana pe podeaua barcii, pentru ca evident nu avea bancute, doar podeaua si doua lemne lungi pe post de balustrade. in trei minute dupa ce am plecat in larg, a inceput ploaia. Marea era oricum agitata si ne uda cu fiecare val peste care treceam, dar ploaia parca ne intra efectiv in piele cu niste intepaturi mici mici dar adanci. am si glumit ca parca facem acupunctura, ne-am hlizit ca parca am fi in “survivors”, am facut supozitii despre cum o sa fim naufragiati pana se linisteste marea, cat ne vor ajunge proviziile fin rucsaci si pe cine, dupa aia, o sa-l mancam primul 😅😅. Preocupati cu asta, aproape ca n-am observat cand am iesit din ploaie. In scurt timp am ajuns langa o plaja privata, frumoasa tare, cu nisip alb si cu palmieri aranjati. Printre vegetatia abundenta din spatele plajei se vedeau cateva bungalowuri acoperite cu bambus si locul parea exclusivist. De altfel, chiar era - era o plaja privata, la care nu aveam acces...dar plaja nostra de azi era doar cativa pasi mai incolo (ma rog, cateva mile cu barca). Nisip alb, loc de cateva cearceafuri, palmieri si cocotieri si verdeata...o splendoare!! In apropiere era o pestera, la care am ajuns facand prin apa cativa pasi. Pestera avea un “antreu” din care, printr-o scobitura ingusta puteai sa treci in camerele principale. Nu ma pricep sa descriu pesteri, dar era spectaculoasa, cu multe detalii sapate de apa, cu multe culori pe pereti si cu cateva diferente de inaltime chiar usor de parcurs. Am stat putin aici, dar ne-a placut, am facut poze, am urcat pe hornuri si am ras si vorbit tare ca sa testam rezonantele. Nu povestesc de lenevitul pe prosoape si nici de baile repetate in apa curata si calduta (doar pietrele de pe fund ne-au incomodat un pic). Cand ne-am plictisit, am gasit o minge de volei cu care sm jucat baschet, pentru ca pe insula cineva instalase un panou de baschet si am avut astfel si minutele de miscare executate si ne-am si distrat pe cinste. Cand am onosit, ne-am scos din bagaje pranzul...biscuiti cu ovaz, chipsuri de banane si mango, si de la punga (deshidradat) si proaspat, cumparat de la piata si tinut doua zile pe balcon. Stiam dinainte sa plec ca e cel mai bun mango aici, dar nu-mi imaginam ca atat de bun :)). Momentul ala, cu Nicole curatand mango si cu noi toti razand cu gura pana la urechi a fost foarte tare!! Nici nu stiu cand s-a facut 4pm si a trebuit sa facem drumul inapoi. A fost o zi frumoasa si am vazut o insula frumoasa.

7 februarie
Azi e vreme buna, asa ca de dimineata o luam vitejeste spre port. Turul A, pe care il asteptam deja de cateva zile, este in sfarsit posibil. Nu sunt prea pasionata de apa, dar pare interesant si trebuie sa imi inving cumva frica de apa. Barca e ancorata la cativa metri de mal, pe care ii parcurgem prin apa. In port e aglomeratie mare, dupa ce vreo patru zile nu s-a organizat nici un tur si ne gasesc cu greu loc pe o barca. Nu e chiar full, se sta lejer si ne instalam cu vestele de salvare pe noi, gata de explorat. Nicole schimba vreo cinci veste pana nimereste una potrivita, Andrei isi regleaza camera subacvatica si se straduieste indelung sa si-o fixeze in sistemul de prindere pe care il cumparasem cu cateva seri inainte. Marea nu e prea agitata si avem “spatiu” si de cateva poze, printre zecile de barci care ambalau spre locurile care au facut El Nido celebru. Cateva obiective sunt lasate pe mai tarziu, Jason, ghidul nostru de azi incearca sa anime putin atmosfera, face cunostinta cu toata lumea, identifica sarbatoritii de pe barca si e dezamagit ca nu e nici o propunere de casatorie azi 😂😂😂.
Prima oprire e la Secret Lagoon, unde eu, evident, nu reusesc sa ma bag pentru ca imi e in continuare frica de apa. Si cu toate insistentele, nu reusesc nicicum sa ma aventurez. Cristi aproape ca s-a enervat ca nu vreau sa incerc si de gura lui m-am bagat in apa dar n-am reusit sa ma desprind de scara mai mult de cateva secunde, am inghitit niste apa si m-am panicat pentru ca incepusem sa ma rasucesc in apa fara sa pot sa ma echilibrez (imi pare rau ca am tipat putin la el, dar trebuia sa se duca dupa ceilati sa nu rateze experienta!!!). Ok, deci frica de apa nu se combate dintr-un coborat langa barca, mai avem de lucru la asta! Poate pana plec din Filipine reusesc, ca la cata apa e pe aici....
Secret lagoon pe care trebuia sa o vedem nu a fost tocmai o reusita, doar Nicole a ajuns acolo pentru ca era extrem de aglomerat si intrarea se facea printr-o gaura nu prea mare si pe care nu puteai sa treci prea usor pentru ca valurile te impingeau cumva in stanci! Eu in final am stat pe barca si le-am facut milioane de poze. Dar stresul meu nu luase sfarsit, de la Secret Lagoon barca se indrepta spre Big Lagoon, dar acolo nu se putea intra pentru ca se filma Survivors Africa de Sud si fusesera anuntati ca nici o barca nu poate intra. Cei cu barca au cautat un loc in care sa campam pentru pranz, era prevazut pentru asta Seven Comando, dar cand am ajuns noi, erau prea multe barci oprite si era mult prea aglomerat, asa ca am plecat mai departe, la urmatoarea plaja (nu imi amintesc cum se numea). Barca a ancorat la cativa metri de plaja, intr-o apa turcoaz, intrarea pe plaja era flancata de niste stanci taiate cu ascutituri si nisipul foarte de alb si foarte fin. Numai ca nu se ajungea chiar usor la ea, apa era mai mare decat mine si a fost un cosmar sa traversez cei cca 10 m de la barca la plaja, noroc ca nu m-a lasat Cristi sa nu am experienta cu inotatul cu vesta de salvare! Evident moarta de frica nu stiam nici ce trebuie sa fac nici cum sa dau din maini si realizez acum ca pentru el a fost un cosmar sa ma duca pana la mal! Dar pe plaja, pana ne-au adus masa, m-a obligat sa ma bag sa exersez macar statul in apa. Aproape ca am reusit sa fac cateva miscari neasistata dar sunt inca duper socata ca nu pot sa inaintez! In orice caz, dupa masa pregatita pe barca (creveti, crab, salata de vinete, ton fiert, pui, porc si orez cu sos de soia, salata de castraveti si fructe) ne-am dus din nou spre barca. Evident, maxim de panica pentru ca trebuia sa ajung la scara cumva, dar Cristi a avut o idee care pe mine m-a facut sa ma simt cat de cat relaxata si sa parcurgem intr-un timp rezonabil distanta pana la barca: sacul lui de plaja a devenit pluta si m-am tinut bine de el in timp ce ma tragea spre barca. Am mai dat si eu din picioare, dar tot efortul, pentru amandoi, a fost al lui, si a ajuns sus pe barca super obosit! Nu cred ca m-as fi descurcat altfel si nu stiu cum as fi facut daca nu m-ar fi ajutat, cel mai probabil ramaneam pe barca pana mancau si plecam mai departe 😂. In loc de concluzie, o recomandare - sa nu pleci in Filipine daca nu stii sa inoti macar cu vesta de salvare, eu am fost norocoasa sa am pe langa mine un inotator bun si care si-a asumat sa ma duca si aduca prin apa mai mare decat mine. Am plecat de la masa catre Small Lagoon, un loc de poveste in care am coborat in caiace si am dat tura lagunei din caiac. Apa avea o culoare turcoaz, pe care nici un aparat foto n-ar putea sa o perceapa si era calma, dar destul de adanca. Ne-am invartit pe acolo cateva zeci de minute si am ras cat pentru toata vacanta. Am facut poze cu gopro-ul lui Andrei si ne-am stropit cu apa, intr-o galagie de a speriat cred si pestii aia colorati pe care am fi putut sa ii vedem, Cristi a legat caiacele cu o sfoara dar nu puteam inainta asa pentru ca mai erau multe altele prin zona plus inotatoripe care am fi putut sa ii lovim. Cristi ar fi vrut sa faca si baie aici si am cautat un loc mai la margine, in care sa fixam caiacul, ca sa nu se rastoarne cand se intoarce, si cand in sfarsit ne hotarasem si era cat pe ce sa sara in apa, ne-a napadit un miros de caca infiorator si l-am si vazut pe autor. Mor de ras si cand scriu despre cum am ras ca apucatii de aceasta experienta 😂😂. Am intors caiacele la barca si pana s-a adunat gasca am mai facut niste sarituri (de fapt au facut ca eu am stat sa fac poze) ... alta tura de hlizit de se molipsisera si ceilati de pe barca. Turul A s-a terminat la Big Lagoon pe care ll-am vazut din barca, rapid, numai dupa ce un spaniol a facut un repros ferm pentru ca cei cu barca incercau sa ne explice ca nu mai e posibil ca inca nu s-au terminat filmarile la Survivors...Si ne-au dus si la Seven Comandos unde nu se putusera opri, pentru ca era prea aglomerat. Seara am mancat intr-un redtaurant cu specific thailandez, pe un rooftop langa mare. Excelente toate farfuriile pe care le-am ales. Inainte, trecusem pe langa tarabele de pe strada unde am incercat oua pane, bune si ele dar parca nu-ti vine sa mananci doar de pe strada.

10 februarie
N-am mai scris de doua zile, in care, am facut celelalate doua tururi “obligatorii” in El Nido. Din turul B imi amintesc doar de Snake Island, unde am urcat la view point si am facut niste poze senzationale, dupa care am mers prin apa mica cu nisip alb alb dedesubt pana la padurea de mangrove. Aici era amenajata o poteca de lemnpe care am intrat mai adand in padure si a fost o plimbare draguta, la umbra intr-un peisaj fain, pe care eu nu-l mai intalnisem. Apa mica cu nisip alb era de fapt plaja ingusta care aparea cand mareea scadea, era siun bar pe apa unde am baut buco si am stat putin la soare, dupa care am mancat ce ne pregatisera pe barca. Meniul e cam acelasi - creveti, crabi, ton, salata de vinete, salata de castraveti, porc, pui adobo, orez si fructe. Barca s-a oprit apoi la Cathedral Cave, unde se facea si snorkeling dar cum apa era mare, nici pe scara nu m-am aventurat. Abia la Cudugnon Cave am coborat, dar noi vazusem pestera cu o zi inainte si nu am mai intrat. La Pinabutaya era dragut, nisip foarte alb si apa foarte turcoaz, dar dupa cateva zile de Filipine asteadevin atat de comune incat nu le mai dai atentie.  Aici am facut putina plaja si am inotat, in rest timpul a trecut cu noi bouche-bee la peisaj, ape albastre-palmieri-cocotieri-plaje!! Cam la fel si ziua urmatoare, cu turul C. Ma cam plictisisem, am stat pe barca si la Secret Beach si la Hidden Beach pentru ca apa era prea mare si curentii prea puternici. Doar Andrei si Nico s-au dus sa vada Hidden Beach si s-au intors cam dezamagiti si super obositi de efortul de a inota pana acolo.
Restul turului am avut o stare idioata, de indispozitie, care mi-a trecut super greu si numai dupa ce gasca sesizase ca parca as avea ceva, ca sa nu le stric si lor starea!! Seara am iesit sa mancam si pentru ca nu aveam nici o idee unde, am intrat intr-o bomba locala unde am avut parte de niste curry filipinez nemaipomenit de bun! Si dupa curry, ne-am oprit pe plaja intr-un bar unde am incercat cocktailuri si bere locala. La un moment dat, doua fetite cu o cutie in brate ne-au intrebat daca nu vrem oua fierte si Cristi care e fan oua in aluat locale, nici n-a stat pe ganduri. Am fost putin intrigati cand am primit cele 5 oua comandate, pentru ca aveau coaja si nu ne asteptam la asta!! Dar am zis ca tot e bine, avem ce manca pe plaja a doua zi! O tipa de la masa de alaturi ne-a intrebat daca stim ce am cumparat - si atunci am descoperit ca erau de fapt faimoasele oua cu embrion filipineze! Pe care nu am avut inca tupeul sa le gustam! Am desfacut unul, dar nici in ruptul capului nu cred ca as manca asa ceva.
Azi am venit la Papaya beach, cu o barca pe care am platit putin. Pe la 9.00 eram deja pe plaja! Incredibil, numai noi si proprietarul tarabei de pe plaja, care a parut fericit sa-l revada pe Andrei! Se cunosteau deja, din vacantele lui anterioare, si au schimbat cateva vorbe, ca niste vechi prieteni. Am bagat repede o sesiune foto, inainte ca pe plaja sa mai apara si alti oameni dupa care ne-am ocupat cu inotat, zacut la soare, dat cu crema!! si cand ne plictiseam, o luam de la capat. Ne-am adus cu noi pentru pranz banane, mango, portocale, biscuiti cu ovaz si apa! A, si era sa uit de micul dejun al lui Cristi, care azi a fost o cutie de Pringles pentru ca s-a trezit tarziu! Pe la 1.00 am luat caiacul de pe plaja, contra unei sume modice, si ne-am dat pe mare. Incredibil de curata apa, am vazut si pestisori zebra si razele soarelui reflectate pe sub apa de parca la fundul marii era instalat un stroboscop. Cristi a dus caiacul spre plaja de la Seven Comando, unde apa era turcoaz transparent si incredibil de calda! Deja am impresia ca scriu “incredibil” prea des, dar nu prea am cuvinte sa povestesc ce balaceala misto am bagat aici. Super super plimbare cu caiacul si super super zi!!! Atat de misto, incat Cristi - care aseara zicea ca nu mai vrea la nici o plaja ca avem Merimegmeg aroape si ce sa ne mai caram pe mare - a declarat ca si maine venim tot aici! Deci, unanimitate....maine, inca o zi de Papaya beach :D.

09303919740 Coron, ricky (ghidul din turul 1 Coron)

13 februarie
Ieri am ajuns in Coron, cu un ferry pe care l-am luat din El Nido la 6.00. O caldura infernala ne-a intampinat inca de pe ponton. Coron este un orasel mai aranjat decat El Nido, cladirile de la straa si restaurantele sunt mai dragute si triciclurile par mai noi si mai curate. Hotelul pe care l-am rezervat e mult mai dragut si mai nou, paturile sunt mai mari si cearceafurile mult mai albe. E asezat peun deal, pe mai multe etaje si de sus, din camerele noastre se vede marea, peste varfurile palmierilor. Am primit camerele cu cea mai frumoasa vedere, dar nu petrecem prea mult timp in ele. Ne spalam si iesim in oras, catre izvoarele termale. Apa este fierbinte si ne mutam dintr-un bazin in altul; nu prea putem sa stam mult ca ne supraincalzim!! 
Nicole ne duce intr-un restaurant dragut si cu mancare super buna si ne destrabalam cu cea mai buna supa pe care am mancat-o in Filine (chicken tinola, o nebunie de arome cum numai in Asia intalnesti). A doua zi luam turul A si exploram cateva insule! Tin minte Kayangan Lake, la care am ajuns urcand cateva scari! Mi-e cam frica sa ma arunc in lac, dar Cristi se enerveaza cand zic ca mi-e frica si ma ameninta ca ma arunca in apa, asa ca mai bine intru singura!! Ghidul de pe barca e foarte dragut, el m-a dus si la prima gradina de corali unde am vazut si prima groapa subacvatica! E ciudat ca atunci cand ma uit pr sub apa, nu prea ma mai gandesc la cat de adanca e! M-am concentrat sa nu calc peste creaturile negre si tepoase care sunt veninoase si toata lumea tipa la mine sa nu pun piciorul pe ele, dar evident ca nu aveam de gand desi eram tentata sa ma sprijin de vreun bolovan de pe dedesubt! Am vazut corali mov si rosii si verzi si multi pesti de toate culorile si veninoasele alea negre care pareau niste lampi din alea chinezesti cu multi tepi. 
Dupa gradina de corali, am ajuns intr-o laguna in care apa era limpede limpede si nu prea adanca! M-am aruncat singura cu 30 de secunde inainte sa enervez pe toata lumea! Aici a fost locul in care, daca nu m-as fi bagat, as fi fost cu siguranta aruncata de pe barca 😂😂. Oricum, Cristi a incercat sa-mi scoata vesta in apa, dar s-a prins repede ca moi am putin si plang si m-a imbracat la loc! Of...cum sa inteleaga ca nu-s fite si ca mir chiar mi-e frica?? Incep sa dau din maini si sa stau cu fata in apa cateva minute dar cu toate ca am cesta nu imi e deloc confortabil sa inot. Daca dau din maini, nu reusesc sa dau din picioare si invers, daca dau din picioare uit sa ma concentrezsa dau fin maini! Anyway, plecam mai departe...mancam la Calanchuchi beach...super faina plaja cu multe stele de mare pe care poti sa pui mana!! Ne si pozam cu cateva...dupa care plecam spre Kayangan Lake. E un lac cu apa dulce si de la barca e amenajata poteca cu scari cca 150 de trepte, cale de max 10 min. Lacul nu pare prea mare dar este foarte adanc, intre 40 si 45 de metri dupa cum scrie pe un panou! Am inotat in lac (e o gluma ce zic eu aici...ca de fapt m-a carat Cristi pana la pestera si m-a ajutat tipul de pe barca sa ma orientez cat de cat ca sa ajung in punctul din care se vedea o fanta de lumina dinspre tavan. Dedesubt se vedeau foarte frumos niste coloane sculptate de apa, ca si cum pestera ar fi avut niste picioare pr care era asezata! Pentru ca au vrut sa exploreze mai departe lacul si mie mi se parea ca o sa fie super greu sa ma intorc, am promis ca ma duc singura la ponton, ceea ce am si facut, inotand pe spate! maxim de curaj as zice acum, dar am dat din maini si din picioare pana am ajuns langa ponton si chiar am iesit din apa singura!
14 februarie
E alerta de ciclon tropical, Basyang, asa ca pe mare nu pleaca nici o barca, toate tururile sunt anulate! Decidem ca mergem la cea mai apropiata plaja si comandam o tricicleta sa ne duca la Balli beach. Pe drum ne razgandim si ne ducem catre urmatoarea Cawhu beach, despre care soferul de tuk-tuk zice ca e mai draguta. Nu e cine stie ce, dar mai inotam un puc, mai stam la soare un pic si ziua trece. Apa nu e prea curata si nici prea adanca, dar alta n-avem. Spre seara, ne luam catrafusele si o luam pe jos, prin padure (aproape jungla) catre hot springs! Facem poze, culegem ce gasim prin copaci, primesc o floare rosie de hibiscus rupta dintr-un gard ...si mergem! Ora de trekking din vacanta asta, ca in rest nu prea am mers mult pe jos. Dupa baia calda in bazinele termale, iesim putin in mare si apoi ne ducem spre hotel aproape epuizati. Seara, mancam la hotel pentru ca pregatisera de cateva zile “petrrecerea” de Valentine day! Mancam chiar bine, bem si un pahar de vin si ne pregatim mental pentru tripul de a doua zi! Care am fi vrut sa fie mai cu plaje dar a fost unul cu mult snorkeling! Am coborat doar cat sa vad o nava scufundata si cativa corali, in rest, ori apa era prea adanca ori erau prea mari valurile...nu prea am avut chef sa ma dau jos de pe barca. Drumul inapoi a fost horror, valuri mari maturau barca si vantul batea cu putere, in ofhia si-n cap si peste tot aveam numai apa si sare si parea ca nu se mai termina. O vreme, la inceput, la fiecare val venit peste noi, aproape toata barca tipa, dar dupa ce ne-am obisnuit, am inceput chiar sa socializam. Am ajuns obositi si murdari la hotel si nu am mai avut chef de iesit, am mancat tot la hotel.
16 februarie 
Ultima zi de Coron o programasem la Malcapuya beach, cu tur privat. Dimineata, la ora fixata, un van ne-a luat de la hotel si ne-a dus in port! O mica incurcatura (ca ne urcasem in masina altei agentii) s-a transformat intr-o tevatura si abia pe la 10 am urcat pe o barca! Dar asta dupa indelungi negocieri ca dispecerul voia sa ne urce intr-un tuk-tuk sa ne trimita inapoi la hotel...sau la agentie...ma rog, pana la urma lucrurile s-au lamurit si ne-au plasat intr-o barca galbena, veche dar doar a noastra!! Care dupa jumate de ora de mers s-a stricat si a inceput sa pluteasca in deriva. Putin confuzi, stateam pe barca, echipajul de trei filipinezi cam mititei nu prea avea solutii - au sunat dupa alta barca dar nu mai era niciuna disponibila, au incercat sa repare dar nu aveau cu ce, pana la urma doar au scos carma rupta si au decis ca mai departe nu pot merge pana nu o repara! Cam in jumatate de ora a venit o barcuta cu o catma noua, timp in care pe noi ne-au debarcat pe cea mai apropiata plaja. Una draguta, cu nisip alb si mangrove si alti copaci, dar si cu multe familii de filipinezi, cu copii mici si galagiosi. Apa era mica si clara si probabil ca era mai comod sa vii cu copiii aici, era si relativ aproape de oras si multe barci se opreau pentru un timp. Oricum, aveam program de zacut pe plaja, asa ca nu a fost mare bai ca nu am ajuns la Malcapuya!! 

Mi-a placut mult in Filipine, mi se pare ca timpul a trecut prea repede, si as vrea sa nu ramana o destinatie “once in a lifetime” cum am tot auzit pe barci de la altii!! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu