Prima miscare pe care o facem e sa ne luam abonamentele la tren (JR pass) - cumparate din Romania, pentru ca au abonamente speciale pentru turisti care se pot cumpara numai din afara Japoniei. Destul de scump abonamentul, dar daca ai de gand sa te duci de colo-colo cu trenul e singura optiune sa nu-ti dai toti banii pe trenuri. La ghiseul de JR pass evident o coada imensa dar intr-o ora ajungem in posesia unor cartonase cu numele nostru, ceva bilet de tren verde si o poza cu ciresi infloriti pe coperta, pe care trebuie sa le fluturam de cate ori intram sau iesim din gara. partea buna, pana acum e ca inca nu am platit nimic in plus pentru transport.
am inchiriat pentru primele doua nopti pe airbnb un apartament situat foarte aproape de Osaka Shin station si cu totii eram stresati de cum o sa ajungem la el. Primisem de la proprietar un tutorial cu poze de cum ajungem la apartament dar chiar si asa eram stresati, insa a fost usor sa ne descurcam. Organizarea japonezilor s-a dovedit a nu fi un mit!!! O mica problema am avut cu cheia de la casa, dar emotiile au durat numai 5minute - instructiunile gazdei duceau numai pana la deblocarea unui lacat urias cu cifru, care era pus pe usa; am nimerit din prima codul si am scos lacatul, dar usa era incuiata si cu cheia!! si cheia nicaieri.... de fapt uriasul lacat cu cifru era doar suportul pentru cheie dar nu ne-am prins decat dupa ce o oarecare panica se instalase. chiar ne intrebam daca nu cumva am gresit cladirea si am nimerit in alta parte, dar coincidentele ar fi fost prea mari...si noroc ca Ionut e prea putin stresat in astfel de momente si a gasit cheia in suport!!
Aparamentul e dragut, camerele sunt mici dar ne asteptam deja la asta....totusi nu sunt atat de mici pe cat mi le imaginasem, curat, super curat, si echipat cu tot ce-ti trebuie... ca intr-o casa de oameni nomali care te-au lasat sa stai la ei peste noapte; cel putin pana acum pare ca s-au gandit la toate si orice ti-ar trebui gasesti pe undeva printr-un sertar, cu instructiunile de rigoare scrise pe vreo foaie lipita la indemana.
Ne-am echipat si am pornit explorarile, desi cu totii abia ne taram dupa atata drum si sapte ore diferenta de fus orar! am ales sa vedem Himeji castle, semnalizat ca fiind unul dintre obiectivele turistice importante in zona - deci inapoi la gara, tren 45 de minute, coborat la Himeji - un orasel dragut, nu prea multa lume pe strada si in 10 min pe jos eram deja in fata castelului alb, cocotat pe deal si inconjurat de gradini. Stiam ca numai 15000 de turisti sunt acceptati intr-o zi in castel si ne gandeam ca spre sfarsitul zilei nu am avea sanse sa intram dar nu a fost nici o problema, ne-au pimit. doar dupa cativa pasi in curtea castelului am nimerit la o coada si asa incolonati am petrecut vreo doua ore, pentru ca oricum n-aveai unde sa te duci nici inainte si nici inapoi. castelul are vreo cinci sase etaje, dar in afara de pereti si de podele nu vezi nimic in interior, nici macar o sabie sau un costum de samurai...am tot urcat in inghesuiala aia infernala cu gandul ca mai sus o sa gasim ceva ce merita vazut dar din pacate in varful castelului era numai un soi de clopot dupa niste perdele si localnicii se opreau acolo, trageau de o sfoara groasa si dupa aia executau doua trei plecaciuni (probabil sistemul lor de rugaciune scurta, inca nu imi dau seama prea bine pentru ca suntem pe aici de putin timp si inca nu am invatat despre obiceiurile locale).
Gradinile in schimb au meritat plimbarea - desi vegetatia inca nu este abundenta si plantele abia se trezesc la viata, aranjamentele, copacii, felinarele sunt la locurile lor si linistea e intrerupta doar de aparatele de fotografiat din cand in cand. Ziua s-a terminat prea repede si am iesit din gradinile castelului cu o foame care trebuia astamparata cu ceva specific japonez, pe strazi micile retaurante se inchideau deja desi era numai ora 6 pm! am gasit totusi in zona comerciala un loc cu preturi prietenoase si in care erau cativa localnici, in poze aveau noodles si ceva orez deci am gasit ce sa mancam. doar ca iti trebuie ceva noroc cand comanzi, pentru ca engleza pe care o vorbeau nu le-a permis sa ne explice prea bine ce ne vor da de mancare. am ales un curry de vita si s-a dovedit o alegere inspirata, prin celelalte farfurii supa de alge cu oua si sos de soia nu era prea grozava si nici tempura sau crevetii prajiti cu pane-ul ala al lor cu mult ou si ulei nu par optiuni prea sanatoase! in orice caz, peste tot pluteste un miros de supa miso, care mie personal mi se pare o scarbosenie fara margini, dar poate ca nu am nimerit una speciala care sa ma determine s-o indragesc. cred ca la fel am patitla inceput si cu supa pho din Vietnam si cu thailandeza tom yam soup.
(am ajuns la Hiroshima, deci trebuie sa ma dau jos din tren, dar continui diseara istoria vacantei scrisa in tren).
Day 2 / Hiroshima, Myiajima
Sculat la 7 si un pic de dimineata, urcat in tren la 8 si un pic, schimbat tren, ajuns la Hiroshima schimbat tren ajuns la feribot, traversat balta - ajuns in Insula Myiajima cu celebra ei poarta portocalie din toate pliantele turistice...din Osaka Shin station drumul a durat cam doua ore cu toate mijloacele de transport mentionate. Myajima este o un loc turistic prin excelenta, totul este amenajat si aranjat penttu puhoaiele de turisti care vin sa fotografieze imensa poarta din mijlovul apei. Pe la pranz cand am ajuns noi minunea era chiar pe nisip si ne-am plimbat pe langa ea, dar seara cand am parasit insula deja era in apa de doi-trei metri si toata plaja din fata ei era inundata. Locul e frumos si mic, un templu, alt templu, multe magazine de suveniruri si patiserii, cofetarii, cafenele si peste tot puhoi de turisti, in majoritate japonezi. O telecabina pana la care mergi vreo 10 minute te urca pe Muntele Misen de unde se vede frumos marea dimprejurul insulei si pinii de pe versanti. Pe munte mai sunt mici temple sau minipagode, nu prea spectaculoase, dar pentru ca nu stiam nimic de ele aveam un element motivational puternic sa ne miscam. Din loc in loc mai intalneam cate un mic Budha echipat cu ochelari de soare, fes sau hainute de copil, unii erau pusi la radacina unui copac altii pe un mic postament pe marginea cararii, cert e ca erau multi si raspanditi pe munte aparent fara o logica anume. Am coborat pe jos (cca 2 ore) prin padure pe alei betonate si cu muuulte scari, spre sfarsit aproape ca nu ne mai tineau genunchii dar am fost fericiti ca la capatul potecii de pe munte am dat peste cel mai frumos templu pe care-l vazusem pana acum - Daishō-in. Zeci de statuete ale lui Budha, decorate cu capisoane tricotate si uneori cu bavetele de bebelusi sau cu ochelari de soare margineau aleile dintr-o gradina a templului, dar nu numai. La intrare scara care ducea la templu era decorata pe mijloc cu 600 de cilindri aurii inscriptionati cu o scriptura/invatatura (Dai-hannyakyo Sutra) adusa de un calungar japonez din India, pe care daca o atingeai se spune ca aduce mult noroc. Si la urcare si la coborare toti japonezii erau cu mainile pe cilindrii astia care se roteau precum elementele unei numaratori si produceau un maare zgomot. Evident ca am facut acelasi lucru, istoria acestor cilindri am aflat-o evident dupa ce ne urcasem deja in trenul care ne ducea departe de Myajima, catre alte comori japoneze.
Am luat ultimul ferry si ne-am indreptat spre Hiroshima, nu inainte de a manca ceva. De data asta am nimerit un loc dragut care avea meniu cu poze si ne-a fost oarecum usor sa alegem ce mancam. Am ales sardine la gratar pentru ca peste tot am citit ca sunt specialitate locala, dar nu as putea sa spun ca a fost ceva special. Mai bune au fost scoicile pe care le-au ales Vero si Ionut, ma gandesc ca cei care au tot laudat pe net sardinele din Myajima or fi gasit alte locuri in care erau gatite mai bine. Nu stiu ce sa zic despre mancare pana acum, dar nu am avut experiente culinare iesite din comun si parca nici nu mai am curaj sa incerc specialitati de-ale lor.
La Hiroshima singurul nostru obiectiv a fost A-Bomb dome, pe care l-am vazut pe intuneric. Un loc trist intr-un parc imens, complet gol la ora la care am ajuns noi si destul de slab luminat. A fost totusi interesant si cred ca n-ar fi fost completa vizita in zona asta fara sa trecem si pe aici. Nu este nimic spectaculos, cladirea pe care a cazut bomba au lasat-o asa cum era dupa bombardament si au construit in proximitate un memorial cu parc, muzeu, monumente, flacara vie si locuri in care sa poata aprinde lumanari.
Ultima oprire pe lista noastra pentru azi era Osaka - plimbare de voie prin Dotonbori si urcat in cladirea lor reprezentativa (Umeda building) de unde am fi putut sa vedem de sus orasul. Numai ca am ajuns inapoi in oras dupa ce programul la Umeda se terminase, dupa ce ne-am cam invartit cu trenul cautand statia la care sa coboram si drept sa spun nici prea bine informati despre cum se ajunge la ea. Oricum, i-am facut o poza de la ceva distanta dar noaptea nu e deloc spectaculoasa si ne-am continuat drumul spre Dotonbori desi era foarte tarziu, tot cu trenul. In Osaka au o linie de tren care merge intr-un cerc prin oras - evident in loc sa alegem calea cea mai scurta ne-am plimbat cu trenul muulte minute si am coborat intr-o gara dubioasa de unde am luat alt tren spre destinatia noastra. Evident cartierul celebru din Osaka era aproape adormit, inca era lume pe strazi si doua trei cluburi deschise dar atmosfera generala era de "hai la somn" si asta am si facut. Cu un taxi ca alta optiune nu mai era; un taximetrist in varsta, amabil, echipat cu manusi si masca chirurgicala ne-a dus pana acasa contra unui tarif fabulos. Probabil ca am mai zis pana acum ca in Japonia cel mai scump e transportul dintr-un loc in altul, e valabil si pentru taxiuri care sunt aproape de neatins.
Am dormit putin si ne-am pregatit de plecare, voiajul nostru in Osaka se termina!!
Day 3 Koyasan
Ne-am lasat rucsacii intr-o cutie de bagaje din gara si cu cateva lucruri in bagajul de mana ne-am urcat din nou in tren. de fapt in trenuri pentru ca le-am tot schimbat pana am ajuns la Koyasan. JR pass-ul nu ne-a ajutat prea mult pentru ca aici se ajunge numai cu Nankai (alt operator), asa ca am platit biletele si de tren si de autobuz si de telecabina si dupa ce am lasat vreo doua trenuri sa se duca ne-am urcat in cel despre care stiam ca ne duce direct la Gokuracubaci (?? sper ca nu l-am scris gresit). Si nici nu ne instalasem in tren cand "soferita" trenului ne-a poftit politicos dar ferm sa ne dam jos la prima statie si sa asteptam urmatorul tren. Ne urcasem intr-un expres care mergea numai cu locuri rezervate si evident aveam bilete la trenuri mai populare nu la asta (nu era scump, doar ca circula numai cu locuri rezervate si noi nu aveam rezervari!).
Ne-am dat jos cam bosumflati si putin ingrijorati ca n-o sa ajungem la Koyasan pana la 5pm, cand era ora limita la care ne puteam caza la templul unde rezervasem. Oricum ingrijorarea a fost gratuita pentru ca toate trenurile au mers snur, n-am asteptat pe nicaieri mai mult de doua trei minute si pe la 1.00pm ne urcam deja in cable car si 15 min mai tarziu in autobuzul electric care ne-a dus pana langa templu. In materie de suport pentru turisti japonezii sunt senzationali - la coborarea din telecabina ne asteptau niste voluntari pensionari care ne-au indicat autobuzul si numarul de statii pana la destinatia noastra (dupa ce le-am comunicat hotelul) si ne-au dat si o harta cu traseul autobuzelor si numele statiilor, pentru ca e super greu sa tii minte denumirile lir. Mie nu mi s-a mai intamplat pana acum sa nu retin numele locurilor in care vreau sa merg, dar in Japonia mereu intreb "cum se numea statia aia?? cum ii zicea templului de ieri?? cum care, ala portocaliu"...
Ecoin Koyasan e gazda noastra oentru o noapte - aici majoritatea templelor primesc turisti pe care ii cazeaza in camere simple, traditionale dar unde se asigura totusi intregul confort. Am avut halate, prosoape, periuta si pasta de dinti si toate consumabilele necesare pentru dus, cearceafuri curate si perne confortabile umplute cu bilute de silicon cel mai probabil, masuta si toate cele necesare pentru ceai, pe scurt cam tot cea aveai nevoie.
Cum am ajuns devreme, ne-am echipat si am plecat sa exploram locul - prima oprire la... cimitir. Semnalizat in toate discutiile despre Koyasan ca fiind un obiectiv de referinta, am fi vrut sa-l vizitam noaptea pentru ca stiam ca sunt tururi organizate special, numai ca in noaptea pe care o petrecem aici se anunta ploaie si turil era anulat. Deci, ziua, pe lumina, ne-am plimbat prin cimitir cam o ora, am fotografiat monumente funerare vechi si am incercat sa intelegem care era schema cu ele - evident in lipsa unui ghid n-am descoperit mare lucru, dar cimitirul avea o aleie centrala larga, era plin de copaci inalti in special pini si era plin de lume, pentru ca pe acolo trecea traseul de pelerinaj catre complexul / mausoleul dedicat lui Kobo Daishi, considerat cel care a adus budismul in 806 in Japonia dupa ce a petrecut cativa ani in India. Ei ii ziceau mausoleu, eu ii zic complex pentru ca avea un templu central, o sala a felinarelor si alte acareturi din jurul unui loc de rugaciune.
s-a intunecat cam repede, in afara de cimitir si Kobo Daishi temple am testat prajituricile lor cu castane si coca cruda (bleah) si am cinat traditional japonez la templu, la masute mici mici mici cu multe boluri mici mici mici in fata, asezati direct pe jos. am mancat supa miso, orez, muraturi, tofu si alte minuni vegetariene care ne-au placut foarte putin (asta ca sa nu mai zica Vero ca nu am o abordare pozitiva).
A doua zi ne-am trezit foarte devreme ca sa asistam la ritualul de dimineata de la templu - doi calugari au cantat ceva in limba lor cam jumatate de ora, timp in care toti care eram in templu ne-am ridicat unul cate unul si ne-am dus in fata lumanarii de rugaciune pe care am presarat un praf care nu stiu ce era, ne-am facut plecaciunea japoneza catre statuia lui Budha si am trecut la locul nostru. localnicii intarziau cateva secunde sa-si spuna rugaciunile, noi am parcurs ritualul doar pentru ca asa se cadea. de altfel am vrut sa sar peste plimbarea pana la lumanare, dar vecinul meu de tatami, un japonez rebel care venise la templu in pijama desi peste tot scria ca nu ai voie sa o faci, mi-a dat un cot si cu cel mai clar ton pe care il puteai avea in acele momente mi-a ordonat "go, go, it's your turn", asa ca nu prea am avut de ales. Dupa ce toti am pus praful (tamaia) pe lumanare, incantatia s-a terminat si ne-am mutat cativa pasi in alt pavilion, situat la strada, unde au organizat un ritual cu foc. pe un platouas de metal au pus o stiva de "acatiste" carora le-au dat foc in timp ce o alta cantare religioasa de data asta si cu acompaniament la ceva instrument de facut zgomot (ca o toba, dar de templu nu ca cele de concert). "acatistele" sunt de fapt niste rigle de lemn pe care le pictezi cu rugaciunea preferata si le lasi la templu in locurile special amenajate. dupa un an in care au fost binecuvantate in fiecare zi in ritualurile templului, sunt puse pe foc pentru ca ei cred ca numai asa se purifica si se indeplinesc pentru totdeauna (ca si la noi sunt rugaciuni pentru sanatatea familiei, pentru succes la examene sau in afaceri, pentru noroc in dragoste etc) si la temple sunt si caiete cu modele, in cazul in care nu prea stii ce sa scrii pe rigla aia!
Am petrecut si jumatate din a doua zi in Koyasan plimbandu-ne pe strazi de la templu la templu, fiecare cu povestea si culorile lui dupa care ne-am indreptat spre Kyoto.
Day 4-5-6 Kyoto
Kyoto e locul care mie personal mi-a placut cel mai putin. E aglomerat, mergi mult cu autobuzul si pe jos si peste tot iti intra in poze milioane de fete. Evident gasesti aici tot felul de lucruri de facut dar in principiu alergatul din templu in templu si plimbatul pe stradutele din centru merita amintite.
Noi am fost intr-o fuga continua - mai intai Nara, jumatate de zi, pentru ca nu apucasem s-o vedem in ziua sosirii noastre in Japonia asa cum era prevazut, dupa care un templu cu multe porti portocalii care a fost dragut dar atat de multe persoane pe mp nu am vazut nicaieri in Japonia. Caldura infernala si hoardele de turisti si localnici au facut aproape imposibila vizitarea acestui loc. Ne-am miscat in sus pe scari pe sub portile portocalii odata cu coloana, mai inconfortabil ca intr-un autobuz aglomerat, si la fel si la coborare. Traseul avea in total 4km, dar noroc ca am gasit o intersectie si am evitat cam jumatate din el, oricum nu imi vine in minte altceva in afara multimii de oameni pe care am intalnit-o aici.
In a doua zi la Kyoto am inceput bineinteles cu un templu, asezat pe un deal, la care am ajuns dupa un drum lung cu autobuzul 206 (Kyomizu-dera). Atmosfera trista, de la ploaie si poate, cine stie, de la mici frustrari neexprimate, au conturat o zi cam trista si cel putin neinteresanta!! e ziua pe care as vrea cel mai mult sa o uit din vacanta asta. templul era similar celorlalte deja vizitate, n-as putea sa descriu vreo particularitate anume, doar gradina era cat de cat frumoasa si de pozat. Undeva pe la mijlocul gradinii curgeau trei fire de apa si o coada maaare de oameni astepta sa treaca prin dreptul celor trei izvoare sa bea apa; pliantele ziceau ca vei fi mai sanatos daca o sa bei apa de acolo. Aveau niste cani de aluminiu cu cozi foarte lungi pe care le foloseai pentru a lua apa, pe care, dupa utilizare trebuia sa le pui intr-un sterilizator cu ultrasunete. Nimeni nu atingea cana cu gura sau cu mana, isi turnau in propriile oalme cateva picaturi pe care le sorbeau dupa care returnau cana in sterilizator! Interesant cum totul este gandit sa fie practic, curat si cu grija pentru sanatate. Si atat de simplu dar atat de eficient.
Urmatoarea oprire in ziua asta a fost la piata (Higashiuoyacho) unde ne-am plimbat printre tarabele cu legume si peste, incercand sa ghicim ce se afla in pungutele frumos impachetate sau in butoaiele expuse. Multe legume nu le-am recunoscut, de pesti si fructe de mare nu mai zic - si din pacate nimeni nu ne-a putut ajuta pentru ca, asa cum am mai zis japonezii nu prea vorbesc alte limbi in afara de a lor. am mancat in piata, scoici proaspete si sashimi, excelente si nu prea scumpe. ploua destul de tare si pauza la piata ne-a ferit cat de cat de umezeala, tot pe ploaie am plecat dupa aceea sa ratacim pe strazi, sa vedem castelul Nijojocho si sa vizitam gradina templului Daitoku-ji, desprea care citisem ca e gratuit si deschis pana seara. Castelul e frumos si are o gradina japoneza spectaculoasa. Era plina de gradinari care curatau firicelele se iarba crescute aiurea si ramurelele indisciplinate ale copacilor. Intr-un brad mai batran erau vreo cinci oameni care adunau acele uscate. Sub brad aveau o prelata pe care fiecare rest era adunat ca sa fie ulterior dus la gunoi. Daitoku ji nu era deschis, am dat o tura scurta pe o alee prin ploaia rece si din ce in ce mai intensa si l-am parasit rapid, ca sa ne oprim in prima cafenea care ne iesise in cale - Cafe du Mon. Gazde dragute, mancare super buna, dupa 5 minute de stat acolo ne imprieteniseram deja cu proprietarul locului, un japonez haios care statuse ceva timp in Romania si a fost super incantat sa ne spuna cateva cuvinte in romaneste. Dupa ce am terminat de mancat ne-au invatat sa facem cocori din hartie si astfel prima lectie de origami din Japonia s-a terminat intr-un mod agreabil, cu multe zambete si poze si cu o stare de incantare pe care zilele precedente o cam pierdusem!
Ziua 7 - Takayama
am luat din nou trenul si dupa aproape 4 ore ajungeam la Takayama. Un sat mai mare, intre dealuri - dupa aglomeratil Kyoto aici ne tiuie urechile. Gasim pensiunea la care aveam cazare (Oyado Hatchibei) dupa ce mergem 10 min cu autobuzul. E chiar langa "muzeul satului", unul dintre obiectivele de aici. Ne lasam rucsacii si ratacim printre casele vechi ale japonezilor expuse la muzeu, ne incaltam si descaltam de nenumarate ori, ne urcam prin poduri pline de fum si urmarim cu interes cateva minute cum se impletesc papuci de stuf sau cum se tes la razboiul de tesut mici carpete din resturi de tesaturi. Continuam cu strazile cu case vechi, un fel de centrul istoric al localitatii, cu multe case vechi in care acum sunt magazine sau restaurante, facute parca special pentru turisti. Aglomeratie maxima si pe aici, nici o poza nu iese fara milioane de persoane plus ca strazile (doua la numar) fiind foarte inguste, nu prea ai unghiuri din care sa pozezi; sa nu mai zic de lumina foarte proasta care cade fix pe varful caselor si aduce in poze o ceata dubioasa si niste culori absolut aiuritoare. Pana sa ne dezmeticim pe aici magazinele s-au inchis. era deja 5 pm, si ce daca e zona turistica, japonezii isi respecta la milimetru timpul de munca si timpul de odihna. Iar noi am inceput o alta goana - dupa locul in care sa manacam, pentru ca daca ceva e cu adevarat complicat aici e sa gasesti restaurantul cel mai potrivit atat cu toate gusturile noastre cat si cu portofelele noastre :)). Intr-un final, exasperati ca nu reuseam sa ne asezam niciunde, am cautat pe tripadvisor si al treilea restaurant recomandat ne-a cam facut cu ochiul, in amintirea vacantelor trecute in care mancarea era buna si ieftina - ati ghicit, un thailandez!!!! in care gatea o thailandeza, deci mancarea a avut gustul acela pe care nu-l putem uita. si evident stiam ce vrem sa mancam inainte de a ne aseza la masa. pot sa spun ca a fost cea mai buna mancare pe care am incercat-o in Japonia si sunt sigura ca o sa ramana in top pana la sfarsitul vacantei.
Ziua 8 Kanazawa
Nu am amintiri legate de Kanazawa desi au trecut numai doua zile de cand am fost acolo!!! Ca sa scriu ceva despre acest lic marturisesc ca m-am uitat la pozele din telefon, noroc ca mi le ordoneaza dupa localitatile prin care am fost. Deci la Kanazawa am ajuns seara, era intuneric deja cand ne-am cazat intr-o pensiune modesta, atat de modesta ca spre exemplu usa de la camera noastra nu se prea inchidea. Am avut totusi niste saltele cam subtiri puse direct pe jos, cearceafuri si kimonouri curate si un mic dejun destul de consistent desi era mancare japoneza. am petrecut aici numai jumatate de zi in care am vizitat un parc, semnalizat in toate ghidurile turistice - care nu a fost asa de mare si de spectaculos cum mi-l proiectasem in minte, si un castel alb pe care doar l-am ocolit, pentru ca nu aveam nici cel mai mic chef de inca niste sali de muzeu goale!! In general, templele si castelele din Japonia au putine obiecte de arta/mobilier in interior si cumva ai senzatia ca ai aruncat banii degeaba dupa fiecare astfel de obiectiv vizitat.
In Kanazawa am fost din nou la piata, nimic spectaculos in afara de cafeaua italiana cumparata de la o taraba si bauta pe trotuar, pe o bancuta pe care ne-am inghesuit toti patru.
A doua parte a zile ne-am petrecut-o in trenuri, pana la Nikko. Am schimbat trei, timp in care am terminat "Tara zapezilor". In Japonia trenul e un mijloc de transport foarte popular - muulte categorii de trenuri, multe companii care opereaza pe acelasi traseu si o multime de gari. Cand citesti prima oara despre ele ti se pare super complicat si inutil de cercetat pentru ca oricum nu vei avea cum sa te descurci, dar la fata locului e foarte usor - au peste tot panouri, harti si ghisee de informatii si daca intrebi pe cineva, localnic, chiar daca nu stie sa-ti raspunda in engleza se straduieste, da din maini, iti mai arata niste panouri sau se mai uita pe harta - cumva te intelegi cu ei!!!
Ziua 9 +10 - Nikko
Pe la 5.30 pick-up -ul de la Teddy Bear ne-a luat de la gara (ne uitasera acolo, dar am inteles de ce cand am ajuns la ei - trei copii foarte mici si doi parinti cam epuizati, ea japoneza el Hawaii care aproape ca mu le mai faceau fata si copiilor si turistilor din casa lor). Ne-am lasat bagajele si ne-au dus cu masina pana la cascada. Cateva minute prin padure si am ajuns pe o platforma de unde se vedea in departare cascada - destul de inalta dar de la o asemenea distanta nu iesea mai nimic in poza. Ne-am intors pe jos printre tufe imense inflorite - niste boscheti roz insirati peste tot, unde am facut, evident, milioane de poze. La cina gazdele ne-au gatit curry (carribean style) bun bun si ne-am pus la somn la 9 si un pic!!! Dimineata ne-am trezit si am luat la picior templele din Nikko. Dintre toate templele vazute in Japonia, cele de aici mi-au placut el mai mult, cu toate ca au o influenta chineza puternica (sau poate tocmai de aceea). Complexul de la Nikko e mare si plimbarea de la templu la templu a fost foarte placuta, dupa ce le-am epuizat am facut vreo doi km pana la Abyssum, o alee prin padure, marginita pe o parte de statui ale lui Budha cu palariute rosii si de cealalta parte de un rau cu albia din roci imense asezate una peste alta, cu mici cascade sau caderi vijelioase de apa - un loc foarte frumos si care merita vazut, relaxarea este garantata.
In Nikko erau putine restaurante deschise, majoritatea cu meniu japonez - dupa indelungi cautari am gasit un fast food in care toti am mancat ghiciti ce??? cartofi prajiti!!!!! evident de foarte proasta calitate, dar au fost altceva decat algele si varza/ridichile fierte pe care le-am tot gasit prin farfurii in voiajul asta. Spre seara am luat-o spre gara si dupa aproximativ doua ore ne-am oprit in cel mai mare oras din lume!
Ultimele zile - Tokyo
Am ales de mult in economia acestui voiaj sa nu petrecem mult timp in Tokyo, pentru ca ne era foarte frica de aglomeratie si primul contact ne-a confimat pe deplin temerile - am coborat in gara centrala si am dat de multimi peste multimi de oameni care se miscau in toate partile, era ca intr-un furnicar, in cateva minute eram deja ametita si nu imi gaseam drumul printre ei. Intr-in final am iesit din gara pe iesirea potrivita (in Japonia e important sa urmaresti cu atentie iesirea din gara cea mai apropiata de locul in care vrei sa mergi) si in cateva minute eram la hostel (Oak Zen Hostel) - curat si cu camere destul de mari pentru standardele japoneze. Bagajele venisera de la Nikko, dar pentru ca erau transmise pe alt nume decat cel cu care rezervasem, cei de la hostel nu le-au preluat decat dupa ce s-au asigurat ca sunt ale noastre. In orice caz ni le-au adus foarte repede dupa ce ne-am cazat si din nou m-am (ne-am) minunat de cat de organizati sunt acesti oameni si de cum se gandesc ei la tot ce ti-ar trebui si ti-l pun la indemana.
Afara ploua marunt si cald dar tot ne-am miscat pe jos vreo doi trei km pana la malul raului Sumida de unde banuiam ca se va vedea mai bine Sky Tree Tower, doar ca, din cauza ploii, se vedea numai o bucatica mica din el, era luminat turcoaz si asa in ceata arata mai degraba ca fantoma celui mai inalt turn din lume. Si m-am gandit atunci ca s-ar putea sa nu-i vedem niciodata varful, de nori sau de smog!
Cartierul Asakusa??? noaptea e dragut, dar lipsit de animatie - doar cateva tarabe cu mancare si unul doua cluburi de karaoke mai erau deschise iar pe strazi aproape nici un om. Citisem ca e zona care nu doarme niciodata si mi-o imaginasem deja un fel de Kao San din Bangkok, sau macar un Istiklal, dar e departe de orice comparatie cu oricare dintre cele doua!
Am dat o tura templului si am facut cateva poze, era liniste si putina lume si am putut admira detaliile fara sa ne incomodeze cineva, dupa care ne-am ratacit in drumul spre casa pt ca GPS-ul lui Vero ne ducea la alt hotel. Eram uzi leoarca dar continuam sa mergem pe stradute si sa ne mai uitam in cate o vitrina sau la vreo reclama. Ziua a doua in Tokyo a inceput cu o plimbare cu barca pe Sumida. N-am nimerit o barca fara geamuri si am fost oarecum dezamagiti, "submarinul" in care ne-am imbacat avea geamurile verzi si nu se deschideau; acum cred totusi ca a fost mai bine cu asta pt ca nu ne-a batut deloc vantul.
A fost o zi ciudata, ori de la barca ori de la meteo am experimentat o durere de cap absolut infioratoare cam jumatate de zi. Nu am avut tinte precise - dupa ce ne-am dat jos de pe "submarin" am facut poze cu Statuia Libertatii si cu niste blocuri de sticla care adaposteau un Aqua parc si am traversat printr-un mall pana la cea mai apropiata statie de tren. Ne-am indreptat spre Palatul Imperial, dar in afara de un pod si o bucatica din palatul alb al imparatului Japoniei nu am vazut altceva. Palatul e inconjurat de un spatiu liber imens si imi imaginez ca aici de ziua imparatului e plin de lume si de baloane si panglici colorate. acum era golit de orice fel de forma de distractie, niste bolovani perfect aliniati si nisip negru cu pietricele mai mari pe post de alei, verdeata doar pe margini - aceeasi sobrietate pe care am intalnit-o peste tot in Japonia.
dupa amiaza ne-am petrecut-o in Skytree tower. cel mai laudat lift din lume ne-a urcat la 350m in cca. 50 de secunde si am putut admira de sus orasul. era dragut dar nu stiu acum daca avea ceva special sau nu - poate marimea??? nu cred ca vedeam de sus chiar tot orasul (care are 90 km de la nord la sud) dar aveam cat de cat dimensiunea acestui colos. Vreo ora am astepat apusul si am sperat ca norii din drepul lui Fuji vor pleca, dar asta nu s-a intamplat insa nu ne-a impiedicat sa pozam nori si orice altceva ni se parea in departare ca ar fi muntele lor sfant. Dar ba era in nori, ba n-avea varf, ba nu era zapada in varful lui, dar am continuat sa-l cautam pana s-a intunecat de tot. Am coborat din turn si am mancat ciorba de burta si tentacule de caracatita si macaroane cu varza si cu carne si ziua s-a terminat muuuult mai bine decat incepuse.
In ultima zi de vacanta am fost la Fuji. oarecum dezamagiti, pentru ca drumul pana acolo e cam lung si recompensa pentru ca l-am parcurs n-a fost pe masura. dupa ce am schimbat doua trenuri si un autobuz pe care l-am asteptat la o coada uriasa, festivalul florilor la care ne dusesem "nu prea era acasa", niste flori cam ofilite sau care abia crescusera - imaginea era departe de ce vazusem prin pliante. locul era evident plin de oameni care alergau dupa cea mai buna pozitie ca sa pozeze zapada de pe Fuji!
seara ultimei zile ne-am petrecut-o in cea mai aglomerata intersectie din Tokyo si pe strazile din jur si acum putem sa confirmam ca aglomeratia e maxima in zona. totusi, cu toate ca are peste 37 de mil de locuitori, Tokyo nu este inca sufocat nici de oameni si nici de masini si de fapt surpriza noastra a fost sa constatam asta :).
m-am asteptat sa vad peisaje fabuloase, samurai, ninja si gheise in toate povestile, templele si muzeele care ne vor iesi in cale, sushi si teriyaki mai bune decat le-am mancat prin Europa....daar.....“Whatever it is you're seeking won't come in the form you're expecting” zice Murakami intr-una dintre scrierile sale si pentru vacanta mea in Japonia este descrierea perfecta!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu