A doua zi, pe la pranz ne-am imbarcat intr-o cursa Qatar spre Doha unde am schimbat din nou avionul ca sa ajungem la Kuala Lumpur pe 30 decembrie dimineata la 8! Pare ca am fi calatorit toata noaptea, dar nu a fost chiar asa - diferenta se fus orar e de 6 ore. Totusi am ajuns rupti de oboseala si flamanzi si tanjind dupa un dus mai ceva ca muncitorii la asfaltul de pe autostrada in miezul verii, numai ca ziua hoteliera incepe la 2 pm asa ca nu aveam decat sa luam orasul la picior. Nu inainte de a ne opri sa mancam - aproape ca nici nu am citit meniul pentru ca stiam deja ce vrem sa mancam! E ciudat sa constat cat de tare mi-au lipsit aromele si gusturile mancarurilor din Asia, desi incerc destul de des sa aplic cele invatate la cursul de gatit de anul trecut din Luang Prabang. Era destul de cald dar nu insuportabil asa ca ne-am permis o plimbare luuunga pana la moscheea nationala la care am ajuns, evident, in timpul rugaciunii asa ca i-am dat un ocol si ne-am intors la hotel. Fara Vero, care s-a dus sa pozeze fluturi si pasari la niste expozitii care se aflau destul de aproape de moschee. S-a intors de acolo plina de energie de unde deduc ca a fost o experienta interesanta.
Cateva minute de odihna, o conectare scurta la internet ca sa afle apropiatii ca am aterizat fara incidente, dupa care ne-am indreptat spre simbolurile orasului. Ne-am programat inca de la inceput sa stam o singura zi in Kuala Lumpur, dar nu regreta nimeni - e plin de blocuri inalte si masini, arhitectura este dreptunghiulara de parca cineva s-a jucat cu cuburi de fiecare data cand a ridicat o cladire pe aici. Posibil sa fie influente ale stilului arab dar tehnologizate si cumva fara personalitatea cladirilor in care traiesc in majoritate musulmani. In esenta, un oras fara prea multe atractii la prima vedere. Am ales sa aterizam aici pentru ca am prins cea mai buna oferta intre Europa si Asia nu pentru ca ne-am fi dorit neaparat sa-l vizitam! Avem o lista lunga cu locuri din Malaezia de vazut, dar am renuntat la ele in ultimul moment pentru ca acum e sezonul ploios pe acolo, si chiar daca e cald parca n-am vrea sa ne ploua in fiecare zi cat suntem in vacanta.
Pentru cele cateva ore de stat in KL am ales sa urcam in KL tower ca sa vedem de sus panorama cu zgarie nori si piscine cocotate pe acoperisurile lor. Am ajuns la ora 5 si taximetristul care ne ducea acolo zicea ca ar fi fost mai bine sa urcam dupa ce se intuneca pentru ca este mult mai spectaculos noaptea. Nu am avut rabdare asa ca ne-am luat frumusel bilete si intr-un minut liftul ne dusese deja cca 400 de metri pana la nivelul la care exista un restaurant cu podeaua rotativa - in 15 minute facea o rotatie completa astfel ca puteai sa vezi aproape tot orasul. Biletele pe care le-am cumparat ne-au permis accesul doar la bufetul de ceai/cafea... inca nu era vremea pentru cina iar pranzul se terminase cu mult inainte sa ajungem noi acolo. Restaurantul nu are meniu a-la-carte, numai variante de bufet pentru fiecare perioada a zilei si este destul de scump, dar pentru priveliste si pentru experienta dea te afla intr-unul dintre cei mai cunoscuti zgarie-nori din lumea asta, noi am decis ca merita sa mergem.
Am coborat din turn si am mers catre un mall pe care il vazusem de sus, ca sa pierdem putin timpul si sa cautam si pastilele antimalarie pe care sa le luam inainte de a ajunge in Burma. Am trecut pe niste stradute destul de inghesuite pana am ajuns in China town unde in sfarsit am simtit ca am ajuns in Asia: multe culori si mirosuri si oameni, peisajul acela atat de specific cu bucatarii ambulante si tarabe cu mancare pe strada, amestecate printre mormane de jucarii, tarabe cu haine si standuri cu prize si orice alte nimicuri despre care ma tot intreb la ce folosesc, dar nu gasesc raspunsul. O scurta oprire la food-court in mall ne-a introdus un pic in ce inseamna mancarea de pe aici, dupa care ne-am oprit la o bere pe o terasa draguta cu muzica buna si mese curate unde chelner era un copil de 10-12 ani care vorbea o engleza impecabila! Avea o fata serioasa, de copil studios si ne-am mirat destul de tare ca la varsta lui il gasisem intr-un asemenea job. Dar poate ca era fiul patronului si alesese sa-si ajute parintii... mi-ar placea sa cred ca e asa...
De aici un taxi indelung negociat ne-a dus la Petronas Tower - motivul pentru care am "lalait-o" prin oras a fost ca am asteptat sa se aprinda luminile pe Petronas :). Ziua se vad cam de peste tot, din KL tower pareau de-a dreptul impresionante dar noaptea sunt de-a dreptul fabuloase! Si cu toate ca le vezi in toate articolele despre Malaezia, nu se poate sa nu te impresioneze cand stai la un metru de intrarea principala. Cinci zece poze si fuga repede la hotel pentru ca a doua zi un avion urma sa ne duca in Krabi. La plaja si la soare. Aici urmeaza sa ne petrecem si revelionul, deci nerabdarea e maxima.
E 31 decembrie si ceasul suna la 4 dimineata. As fi dat orice sa mai dorm macar o ora doua dar, din pacate, trebuia sa ma multumesc cu cele trei ore de somn si sa sper ca mai prind una in avionul Air Asia care ne ducea in Krabi. Pana la aeroportul pentru cursele low cost aproape ca trezisem, n-am avut timp de vreo cafea (pe care am cumparat-o dar a sfarsit la tomberon neinceputa) ca ne-au chemat la imbarcare. Ma asteptam sa ne urce in vreun autobuz care sa ne duca la avion dar ne-au indicat s-o luam pe jos pe un culoar pe care il marcasera cu niste lanturi pe marginea pistei. Si nu era chiar aproape parcat avionul, am facut inviorarea marsaluind incolonati pe culoarul ingust spre avion cam 15minute...dupa inca o ora aterizam in Krabi. In sfarsit era soare, mult soare desi era numai opt dimineata si am avut noroc ca in jumatate de ora am primit camerele pe care ar fi trebuit sa le luam in primire abia dupa 2.00 pm. Hotelul era la marginea orasului, care nu e prea mare dar era destul de mult de mers pe jos pana in centru. Spre care ne-am indreptat imediat ce ne-am mai odihnit un pic :). N-aveam nici o idee despre ce am putea sa facem pe acolo pentru ca nimeni nu citise Lonely planet-ul dar am nimerit un loc foarte dragut unde sa mancam - Old town bar - excelenta si mancarea si muzica si foarte prietenosi toti cei care lucrau acolo desi vorbeau destul de putin engleza. Seara urmatoare chiar ne-au recunoscut si am facut cunostinta cu unul dintre ei - Ali, un musulman mandru de religia si de orasul lui si dornic de conversatie chiar daca nu stia prea multe cuvinte.
31 decembrie a trecut calm - am mancat specialitati thailandeze la Old Town dupa care am dat o tura la un salon de masaj si pe urma, ne-am mutat vis-a-vis la 89 sa bem o cafea si sa mai mancam ceva ca ne era din nou foame! Dupa ce s-a intunecat am vizitat night-market-ul, de neratat in oricare oras din Asia prin care treci. Intre timp am devenit experti si comparam piata de noapte de aici cu cele vizitate in excursia trecuta... aici sunt interesante bucatariile ambulante si desi nu gustam nimic ne extaziem la fiecare tigaie si pozam sumedenia de fructe de mare insirate pe tarabe in cele mai ciudate combinatii: cu orez, cu paste, cu legume, pe bat sau pane ... fiecare gospodina isi arata talentul si mirosurile te imbie, doar ca pofta ti se mai taie cand te gandesti ca s-ar putea sa inghiti si vreo bacterie. Nu de alta, dar legumele se spala intr-un lighean cu apa, dar nu este sigur cand a fost schimbata ultima data... pe langa carnea cruda se mai invart niste insecte care sunt alungate cu vreun evantai dar nu pentru mult timp. E un zumzait continuu si atat de multa lume de parca tot orasul a iesit la piata noaptea sunt si localnici dar si foarte multi turisti, se aud toate limbile pamantului si pare ca toata lumea e prietena cu toata lumea. Fugim la hotel cu un taxi improvizat, de fapt un localnic care iesise cu Toyota lui pe strada sa mai faca un banut. A doua zi dimineata ne trezim si plecam pe mare. Ne inghesuim intr-o barca dupa pranz, pe care am asteptat-o vreo doua ore, asta dupa ce o profesoara de matematica, caraus de turisti in timpul liber, ne adusese cu masina ei cu remorca cca 30 de km de la hotel pana la ponton. E cea mai murdara masina pe care am vazut-o vreodata si ne hotaram cu greu sa pasim in ea. Dupa orele foarte lungi de asteptare langa un morman de gunoi, in sfarsit se da semnalul ca a ajuns si barca noastra. Ar fi trebuit sa vizitam sapte insule asa ca barca a inceput sa le "bifeze" rand pe rand. Era un fel de Halong bay dar la dimensiuni mult mai mici, mai putine stanci care ieseau din apa si cateva insule nelocuite, promovate ca fiind nemaivazute, nemaiintalnite, nemaipomenite... de fapt un peisaj spectaculos dar oarecum normal pentru partea asta de lume. Ne-a oprit langa o insula sa facem snorkeling, dupa 10 minute ne-am mai deplasat un pic - iar snorkeling 20 minute si fuga repede acasa. Se intuneca foarte devreme, pe la 6 e noapte deja, dar asta nu inseamna ca toata lumea se duce la culcare. Exista destule optiuni de distractie, fie ca vrei sa stai la un pahar pe o terasa cu muzica buna fie ca vrei sa dansezi pana nu mai poti intr-un club... sau poate vrei sa faci shopping de super glue ca ti s-au dezlipit un pic sandalele achizitionate pe mai nimic in Malaezia (asa cum a patit Luci). Preturile sunt mici, 2-5 dolari pentru o cina satisfacatoare, un pic mai mult daca vrei rasfat cu crabi sau pisica de mare. Hotelul pentru doua nopti in Krabi a fost cca 50 de lei/noapte si nu era cel mai ieftin pe care ai fi putut sa-l iei, transportul se negociaza de fiecare data si suntem mereu incantati de preturile pe care le obtinem dupa scurte parlamentari cu soferii. In Thailanda doar cazarea si mancarea de la restaurant au pret fix, in rest cam totul se negociaza. Noi am platit cate 400 de bahti pentru o excursie cu barca de jumatate de zi in timp ce un cuplu de americani pe aceeasi barca platise cateva mii!!!
Am lasat in urma Krabi si ne-am mutat pentru cateva zile la plaja in Koh Samui. Pentru a ajunge acolo am luat un autobuz cca 3 ore si o barca de viteza inca aproximativ o ora. Am calatorit aproape toata ziua si cand am coborat in Koh Samui deja se insera. Nu am luat primul taxi pentru ca ne cerea foarte multi bani, dar nici nu am asteptat prea mult pana a venit un tuk-tuk rezonabil ca pret si pe care l-am mai impartit cu alti 4-5 turisti. Am ajuns la hotel pe inserat si ne-a intampinat imediat proprietara, o thailandeza micuta, prietenoasa si care vorbea o engleza impecabila. Am stat la Bony hotel in Lamai, de fapt mai mult o pensiune - foarte curat, paturi bune, priveliste frumoasa de pe terasa... nu ne trebuia mai mult, oricum nu prea am stat prin camere. Lamai si Chaweng sunt principalele atractii in Samui asa ca le-am luat pe rand. Intreaga insula este cautata pentru plaje si pentru ca ofera nenumarate posibilitati de snorkeling si scuba diving. Nu te plictisesti niciodata aici, daca nu vrei sa zaci pe nisip (sau pe sezlong... costa cca 5 lei/zi) poti sa iei o excursie de o zi sau de jumate de zi sau....de cat vrei sa investesti... ca sa vezi imprejurimile si sa practici sporturile acvatice de care ziceam mai devreme. Pentru scuba diving preturile sunt cam mari dar daca tot esti pe aici parca nu merita sa ratezi asa o experienta. Cel mai cunoscut loc pentru diving este insula Koh Tao, dar si cel mai aglomerat. Noi am gasit numai in apropiere de Koh Tao - o insula mica mica si frumoasa si cu o "scoala" de diving detinuta de un australian si cu instructori in majoritate europeni. Eu nu m-am aventurat la diving pentru ca imi este foarte frica de apa dar am petrecut cateva ore pe o plaja alba alba langa o apa turcoaz atat de clara ca se vedea fundul marii si cand imi ajungea pana la gat. Am mai exersat un pic miscarile de inot invatate in Krabi pe langa pesti multicolori si mici si mari si dungati si simpli ... aproape ca nu imi pare rau ca nu m-am scufundat. Plaja era foarte foarte ingusta si inainte de a ajunge acolo am citit pe un site rugamintea autoritatilor de a nu fuma pe nisip pentru ca se murdareste! Erau locuri de fumat amenejate pe la terase sau la sediul firmei de diving iar pe plaja trebuia sa folosesti o scrumiera fie si improvizata dintr-un pahar de plastic sau o sticla de apa terminata. Am stins o singura tigara in nisip ca sa nu arda cartonul din care imi improvizasem scrumiera si nisipul s-a innegrit imediat pe o portiune mica cat o unghie - dar tot m-am simtit vinovata ca n-am respectat intru totul avertismentele. Nu am sa mai scriu despre mancarea asiatica, in Thailanda nu te saturi niciodata de aromele si gusturile pe care le gasesti prin farfurii si esti mereu tentat sa incerci ce se gateste pe strada in miile de minibucatarii ambulante. Doar gandul ca te vei captusi cu vreun virus la stomac te impiedica sa scoti cativa banuti din buzunar pentru a gusta ceva ce ti se pare foarte bun! Cateva zile am stat la plaja iar serile ni le-am petrecut plimbandu-ne pe strazi! Noptile in Asia sunt speciale - piete de noapte peste tot, terase si cluburi pline de turisti europeni australieni si americani, magazine deschise pana tarziu ... nici Samui nu face exceptie. Uneori cascam gura la haine indelung, cautand cea mai putin imprimata pereche de pantaloni sau cel mai frumos costum de baie - foarte rar cumparam ceva, hainele de pe aici or fi superieftine dar au defectul ca nu se pot purta in Romania decat cel mult pe post de pijamale. Zilele au trecut foarte repede si aici si ne-am indreptat spre aeroport! Supriza - am descoperit un aeroport-boutique, o bijuterie despre care nu stiam nimic dar care ne-a impresionat pe toti. Dupa ce am trecut de check in am nimerit intr-o gradina botanica exotica si prima impresie a fost ca am gresit drumul, dar indicatoarele plasate din loc in loc ne duceau catre poarta de imbarcare.
Sala de ateptare sub cerul liber avea banci de lemn sculptate de artisti, care erau inconjurate de cate vreo tufa cu multe flori sau palmieri si toti turistii se opreau pentru interminabile sedinte foto.
Poarta de imbarcare era la capatul unei alei care cobora printre copaci, politistii din aeroport aveau tinute lejere de vara si erau extrem de calmi si de discreti, turistii isi tarau papucii din care se mai scutura cate un fir de nisip ... aproape ca iti venea sa mai dai un tur gradinii nu sa te urci in avion. Dar nu mai era timp asa ca ne-am urcat repede repede si in 45 de minute aterizam la Bangkok. Era la fel ca acum un an - cald, umed, cu toate milioanele lui de masini si de mirosuri. Parca ne intorsesem acasa - ne-am cazat tot langa Kao San, am dat o tura pe stradute si timpul a trecut val-vartej. Am revenit aici doar pentru ca era cel mai accesibil loc pentru viza de Burma, perla calatoriei de data asta :). Evident ca am pierdut ceva timp pe la Ambasada Myanmarului dar am avut timp si de o fuga scurta in imprejurimi. Amphawa - o piata plutitoare si piata de pe calea ferata au fost bifate ;). Am mai povestit si alta data de pietele din Asia - astea doua, fiecare cu specificul ei, sunt deja atractii turistice! Piata de pe calea ferata e celebra pentru ca marfa se insira pe langa sinele de cale ferata si cand vine trenul (de doua ori pe zi) pentru 5 minute totul se trage la o parte pentru a lasa masinaria sa-si urmeze drumul. Tarabele au roti si mici sine pe care culiseaza in lateral, paravanele de soare si umbrelele sunt prinse ingenios in sisteme pliabile si toti cei care le manevreaza au o viteza uimitoare in a aduna totul la timp.
Nici de data asta nu ma declar innebunita dupa Bangkok, cu toate ca nu cred ca as refuza sa revin aici. Este locul ala care atrage ca magnetul si care iti creeaza nostalgii imediat ce l-ai parasit. In avionul de Yangoon deja imi era dor de BKK. Doar ca atat de mult ne dorisem cu totii sa fim in Myanmar ca imediat au disparut regretele ca n-a fost mai mult timp pentru Thailanda.
Am ajuns la hotel noaptea, taximetristul nu stia engleza si ne-a lasat in fata unui hotel. Se numea la fel cu cel la care rezervasem dar nu era tocmai ala. Panica nu a durat mult, extrem de dragut receptionerul acestui hotel ne-a chemat un taxi pe care l-a si platit ca sa ne duca unde aveam rezervari. Prima impresie despre Myanmar e asadar una senzationala - stiam ca nu va fi la fel ca in celelalte tari din Asia pe care le-am vizitat dar gestul acesta ne-a schimbat un pic asteptarile.
Era intuneric dar aveau totusi electricitate, telefonul meu mergea (de altfel singurul din grup care avea semnal pentru ca Orange tocmai semnase acordul de roaming cu doua zile inainte sa aterizam noi) iar la hotel era curat. Occidental as putea sa zic. La 90 de dolari pe noapte nici nu ne asteptam sa avem asa confort - stiam ca hotelurile aici sunt controlate de un grup restrans de la putere, care e interesat doar de banii turistilor nu si de bunastarea lor. Nu prea am avut ce sa mancam dar in rest totul a fost ok. E drept la un pret mult prea mare. Dimineata la micul dejun am mancat doua oua prajite si ne-am invartit o ora pe langa hotel. Oamenii nu ne priveau in ochi, cladirile erau cenusii, ei aveau fetele intunecate si dispareau rapid din fata noastra, daca ne apropiam de vreo taraba ne ignorau sau chiar de cateva ori ne faceau semne sa plecam. Teroarea sub care au trait pana de curand nu disparuse desi dictatura lor picase de vreo patru ani cel putin. Doar copiii erau curiosi si se uitau la noi ca la OZN-uri. Am luat avionul spre Heho si intr-o ora coboram spre Inle Lake. Din avion, Myanmar parea sarac, muntos si nepopulat. De la sol, era cam la fel dar muntii ramasesera undeva - acum ajunsesem intr-un tinut plin de apa. Am inteles greu de ce nu ne-au dus cu taxiul pana la hotel - pur si simplu nu ajungeai acolo decat pe apa. Aranjamentele ni le facuse o agentie locala, aproape ca nu aveam habar ce ne-au rezervat dar totul parea promitator. Barca ne ducea catre un resort pe frontonul caruia scria Pardise si tri zile cat am stat aici am considerat ca isi merita numele. Inle e un lac maaare cu sate plutitoare, cu case din bambus cocotate pe piloni de lemn si cu temple si pagode vechi pe locurile de uscat. De colo colo te duci cu barca, pentru 40 de dolari pe zi te plimbi cat vrei si unde vrei si trebuie sa fii doar norocos ca sa nimeresti un barcagiu care sa inteleaga mai mult de trei cuvinte in engleza. Peisajele sunt uluitoare, pozele ies dementiale si nu te saturi sa explorezi canale si pagode. Din cand in cand barca se opreste la un restaurant - mancarea nu e spectaculoasa dar e comestibila, specialitatile locale sunt practic inexistente dar au imprumutat de la thailandezi cate ceva asa ca nu ramanem nemancati. Noaptea e ingrozitor de frig dar casutele de papura in care locuim, ultraelegante de altfel, nu au incalzire. Sunt 4 - 5 grade si doar sticlele cu apa cald strecurate in pat pe cand eram la cina ne mai incalzesc un pic. Si aici pietele sunt spectaculoase dar diferite de cele pe care le stoam pana acum in Asia. Aici sunt multe bijuterii, statuete si trabuce din plante. De altfel sunt foarte raspandite mici ateliere de produs tutun - impropriu spus, pt ca de fapt fac trabuce si tigari rulate manual in frunza de banan, din tot felul de ierburi si condimente. Inofensive si nehalucinogene dupa cum suntem asigurati. Le cumparam si noi pentru acasa dar n-as putea sa zic ca te dau pe spate. Sunt insa familii intregi care traiesc numai din asta. E adevarat ca nu par a fi bogati. Doar templele sunt stralucitoare si impopotonate, nu chiar ca in Thailanda dar se vede ca si aici Budha e venerat si respectat ca peste tot in coltul asta de lume. O ciudatenie in povestile ghidului nostru cu barca par sa fie gradinile plutitoare - dar daca nu ne-ar fi atras arentia jur ca as fi trecut pe langa ele fara sa le vad. E totusi un mister cum reusesc sa supravietuiasca plantele acolo, agatate deashpra apei pe niste sarme / araci de bambus si cu foarte putin pamant la radacina (pamant adus din alta parte practic si instalat intr-un soi de suport ca un fel de jardiniera lunga de 20 de metri). Nu vreau sa imi imaginezi munca de fiecare zi intr-o astfel de gradina dar pare aproape de neimaginat. De cate ori ma plang eu ca muncesc mult si ca mi-e greu ... mi-e rusine cand cad cum muncesc pe aici sau cum munceau in gradinile alea aproape verticale de pe malul Mekongului, in Laos. Putinele zone de uscat in care ne oprim sunt atat de prafuite si de sarace ca nu ai ce vedea. Gasim rar apa sau dulciuri, toate chinezesti si destul de vechi dupa ambalajele decolorate, dar ne bucuram ca avem biscuiti sau prajiturele cu jeleu sintetic pentru care Luci a facut inca de anul trecut o mare pasiune. Dupa cateva zile pe lac luam din nou avionul. La Bagan. 200 de temple si un zbor cu balonul peste ele, dimineata la rasarit, sunt promisiue pentru care am batut atata cale. Si nu ne dezamagesc. Din avionul cochet al unei linii private, vedem franturi de peisaj cu copaci si pagode si pe masura ce ne apropiem de aterizare se vad si strazile de nisip si "taxiurile" locale - niste carute sau sarete cu coviltir si perne de burete, trase de cate un cal anemic manat de un "taximetrist" mititel si evident imbracat intr-o fusta pantalon, ca mai toti barbatii de pe aici. Asta e tara barbatilor cu fusta - toti au pe ei ceva fuste raducite savant la brau, fara vreun sistem sofisticat de prindere si ma tot intreb daca nu se desfac cand se aseaza - dar nu s-a intamplar niciunuia cat am stat eu pe acolo asa ca am ramas cu aceasta dilema.
In Bagan totul se misca in reluare - te trezesti dimineata, mananci ceva pe terasa hotelului cu baloane zburand pe deasupra, aproape toate rosii si mari cam cat un bloc cu zece etaje. De aproximativ patru luni sunt fan al zborului cu balonul, rezevarea pentru balonul din Bagan o facusem cu o luna inainte de a ne rezerva calatoria propriu zisa si parca nu mai am rabdare pana va veni momentul sa ne imbarcam si noi in balon. Dar pana atunci negociem doua cotete pe roti pe care le-am descris mai sus si dam nesfarsite ture pe la temple. Ananda festival e chiar acum si pe langa templul cu numele asta sunt nesfarsite cordoane de oameni veniti la picnic cu toata familia, imbracati in hainele lor cele mai frumoase si aducand cele mai bune ofrande lui Budha. Care zace culcat sau asezat in lotus, ocupand 90 la suta din interiorul templului. Aproape nimic in rest - pereti cojiti, deteriorati, caramizi lipsa, geamuri cred ca nu au fost niciodata...aproape dezolant dar si fascinant in acelasi timp. U ele temple au terasa si ne inghesuim si noi cu puboiul de turisti sa vanam cel mai spectaculos apus sau cel mai dragut peisaj de pranz, in umbra pagodei si la racoare zidurilor din care sunt ridicate. Si nu ne oprim cat e ziua de lunga desi toate par a fi la fel - unele mai mici, altele mai mari, unele napadite de buruieni altele celebre si mai ingrijite - dupa doua zile eram cu totii maro din talpi pana in varful capului. De la praful rosiatic de pe strazi - asfalt e doar pe drumul national pe care caruta il ocoleste pe cat poate - in rest nisip si mult incredibil de mult praf. Poti sa desenezi tatuaje in stratul care ti se aseaza pe piele, hainele nu le poti folosi mai mult de o zi si seara dusul e mai asteptat decat mancarea. A treia zi - la 4 dimineata suna ceasul. Noroc ca suntem matinale, imi iau rucsacul si lantena si plec spre receptie inainte ca Vero sa se imbrace - nu as fi vrut pentru nimic in lume sa ratam pick-up ul de la Baloon over Bagan. In fata hotelului era o bezna ingrozitoare si nici o masina. In departare se vedea un templu luminat de unde se auzea o muzica religioasa, tanguita, un fel de rugaciune cantata din care evident nu intelegeam o boaba. Au aparut pe rand si colegii nostri de aventura si dupa zece minute de asteptare si masina de la BOB - un soi de autobuz cu banci de lemn pe langa geamurile lipsa, fara usa si cu un scaunel de lemn in loc de scara, pe care soferul il urca langa el dupa ce toti eram in autobuz. Emotia zborului ne cam coplesise de cand am vazut autobuzul inscriptionat apropiindu-se dar pe masura ce ne apropiam de locul decolarii toti eram cu gura pana la urechi. Nu zburam prima data dar tot am asteptat cu nerabdare sa ma urc. Noroc ca prima data am avut un pilot meserias care ne-a invatat sa ne placa sa zburam - stiam tot ritualul cu instructiunile de securitate, cu umflatul baloanelor si cu urcatul in cos. Acum am nimerit un pilot american, zbura de 33 de ani cu balonul - am tras deja o concluzie, ei toti care manevreaza aerostatele sunt atat de pasionati de sportul asta ca odata suiti in balon nu ii mai dai jos de acolo toata viata. Avea aceeasi pasiune, aceleasi povesti, aproape aceleasi glume ca pilotul basarabean cu care zburasem la Campu Cetatii in toamna, mai mult, pilotase baloane in toate locurile celebre de pe glob in care zborul cu balonul e recunoscut ca cel mai spectaculos - Cappadoccia, Kenia, Myanmar, Albuquerque (nici nu stiu daca asa se scrie), Franta ... nici nu mai stiu pe unde nu zburase. O ora in aer peste temple - senzational si nepereche aceasta experienta impartita cu alti 14 turisti din Elvetia, Japonia, Australia, Statele Unite si Danemarca. O privire de sus peste toata campia aceea plina cu 2000 de temple, ce a mai ramas din cele peste 10000 care fusesera odata - obligatoriu de vazut si de facut chiar daca costa mult. Neasteptat si oarecum nejustificat de mult dar cu toate astea, de neratat, ca doar nu te duci in fiecare an in Myanmar :))
Ultima zi ne-am petrecut-o la piscina. Nu mai era nimeni - 15 dolari pe zi e foarte mult si localnicii nu par sa fie obisnuiti cu astfel de locuri - un resort modern, ascuns printre palmieri si vegetatie exotica, atat de rara in Myanmar, alei moderne din dale probabil importate, majordom... un lux tipator daca te uiti un pic in jur - dar pentru nimic in lune nu m-as mai fi bagat in praf si nisip sa mai vad vreun Buddha burtos si culcat pe o parte cu ochiul deschis pictat cu atata precizie ca ai impresia ca vede orice!! Si o orihna meritata inaintea unui zbor de 24 de ore inapoi spre casa. Daca nu ar fi atata drum, as fi cu siguranta pe aici macar de doua ori pe an. Acum sunt sigura ca in Myanmar am sa revin cand voi fi sigura ca s-a schimbat ceva. E urias potentialul lor turistic dar au asa de putine abilitati antreprenoriale incat ma gandesc ca as avea foarte multe de facut daca m-as apuca de un business aici. Si as incepe prin a-i invata sa gateasca (da, n-am mancat prea bine aici si nici nu am gasit usor restaurante) dar mai sunt si multe altele de facut pe care ori nu stiu ca le pot face ori nu au curaj sa le incerce. Interesant timpul petrecut aici, dar inapoi in Malaezia si apoi acasa ca deja o luna de vacanta e cam mult pentru oricine, nu??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu