La Bucuresti iarna se manifesta - acum ploua si e frig, mai incolo incepe sa ninga - dupa cateva zile in care credeam ca vine primavara, e momentul perfect sa fugim la caldura!
27 decembrie 2014: Sambata dimineata in Bucuresti ploua cu gheata si nu erau mai mult de 2 grade. Ne-am pus rucsacii in portbagaj si pe la 12.00 aterizam la Atena. Un stop de o zi - avionul spre Colombo pleaca maine dimineata devreme asa ca avem o jumatate de zi sa dam o tura pe Acropole. Ceea ce am si facut - cum rucsacii aia mari calatoreau deja spre Sri Lanka, am luat metroul cu tot ce mai aveam la noi - aparatele de fotografiat si un rucsac mic cu pijamale si ce mai aveam nevoie intr-o zi. Atena a fost prietenoasa, nici prea multi turisti, nici prea cald dar nici prea frig - am pozat un pic ruinele dupa care am ratacit pe stradute pana s-a innoptat.
28 decembrie 2014: La 4 dimi ne-am imbarcat spre Abu Dhabi si pe cand se innoptase deja coboram la Colombo! O ora pentru schimbat avionul in Emirate e cam putin - dupa o cursa nebuna dintr-un terminal in altul am ajuns la o coada uriasa pe care daca am fi respectat-o am fi pierdut in mod sigur legatura spre Colombo. Asa ca ne-am infiintat, cu un tupeu de care nu prea ne credeam in stare, direct in fata si l-am lasat pe omul de la ordine tipand dupa noi, dar ce mai conteaza - am ajuns la timp :))).
Viza de Sri Lanka o obtinusem cu o saptamana inainte (de fapt o preaprobare) dar la aeroport am trecut foarte repede frontiera. Aici am inchiriat masina si soferul care ne-a dus la hotel, nu fara mici stresuri - preturile pareau foarte mari fata de ce citisem noi pe tripadvisor, dar in cele din urma am gasit ceva rezonabil care sa ne duca si a doua zi la Dambulla. Hotelul din Colombo era de fapt casa cuiva, era situat intr-un cartier cu multe case frumoase construite in stil colonial, curat si elegant dar foarte departe de orice. Toata lumea domea, nu era tipenie de om pe strada ce sa mai zic de vreun magazin de unde sa ne luam de mancare sau apa. Am avut o punga de alune cu noi, dar noroc ca eram rupte de somn ca am uitat urgent de foame.
29 decembrie 2014: Ne-am trezit din nou devreme si am avut vreo 10 min. de panica pentru ca soferul nostru intarzia. O cartela cu numar local, pe care avusesem inspiratia sa o luam din aeroport (am pimit-o gratis pentru ca nu aveam bani de-ai lor si ca sa scape de explicatii in engleza, vanzatorul ne-facut-o cadou), ne-a tost de mare ajutor - masina era la cateva strazi de noi, dar srilankezii conduc atat de incet masinile, ca parca toti transporta oua. Stiam ca pentru 150 km trebuie sa iti rezervi 4 ore, dar abia acum am inteles ca pe langa drumuri, care nu sunt atat de proaste cum ma asteptam, conteaza si cu ce viteza conduc ei. In orice caz, construiesc continuu, chinezii iiajuta cu autostrazile si influenta britanica se vede peste tot. Primul soc in Sri Lanka a fost ca este extrem de curat, nicaieri nu am vazut vreo gramada de gunoi sau vreo punga pe jos. Extrem de ordonati si de modesti, acesti srilankezi parca nu sunt frati cu restul asiaticilor pe care i-am vizitat pana acum.
Drumul de la Colombo la Dambulla este foarte bun, in ciuda a cee ce citisem acasa, doar cateva mici portiuni unde am intalnit cateva gropi, in rest e nou si deplasarea e extrem de confortabila. Ires, soferul nostru este un tip extrem de educat si politicos, vorbeste bine engleza si ne mai povesteste despre Sri Lanka - istorie, politica, turism - astfel ca timpul trece foarte repede. Ne opreste pentru micul dejun intr-un sat, dupa ce am depasit mai multe locuri in care noua ni se parea ca am putea sa mancam dar cu care el nu a fost de acord. Aici al doilea soc - ni s-a adus mic dejun traditional - o gramada mare de pernute de spaghete de orez si cateva castronase cu diverse sosuri - daal, curry de pui, de peste, ceva cu legume - dar doar farfurii, nici o furculita si nici un cutit. S-au uitat mirati la noi ca nu ne apucam sa mancam, pana cand si-au dat seama ca nu stiam cum sa o facem. Si chiar nu stiam, dar vazandu-i pe toti din jur cum mananca cu mana, am facut si noi acelasi lucru. De politete gazdele ne-au intrebat daca vrem sa ne aduca niste linguri, dar am refuzat cu fermitate pentru ca pareau cam incurcati - si ne-am bagat cu curaj degetele in farfurie. Nu ne-a prea iesit, e ciudat cum obisnuinta de a manca cu tacamuri te lipseste de abilitatea de a lua cu mana din farfurie si de a duce la gura! A fost prima masa in Sri Lanka, mancarea a fost buna si experienta de nota douazeci.
In drum spre Dambulla ne-am oprit sa vizitam o fabrica de ceai - cateva explicatii despre procesul de productie si un ceai verde exceptional ne-au mai dezmortit si au alungat apatia de dupa zborul lung de la Atena. Am mai vizitat o fabrica de pietre pretioase unde nu am intarziat prea mult pentru ca era prea mult peste bugetul nostru, dupa care ne-am oprit in Old Village - o ferma ayurveda de care tara asta e plina, plina. Tot felul de plante, explicatiile de rigoare despre fiecare si cateva poze in gradina aia exotica ne-au introdus definitiv in ritmul acestei tari. Ferma e recunoscuta in Sri Lanka pentru ca aici fac practica medicinistii care se specializeaza in tratamente ayurvedice si la finele vizitei trei dintre ei ne-au oferit si noua cam douazeci de minute de masaj cu uleiurile produse acolo. Extrem de relaxant dar cam costisitor, nu mai zic de produsele pe care le-am cumparat din magazinul lor. Dar macar aveam certitudinea ca sunt de calitate recunoscuta. Recomand totusi sa cititi si parerile altora, pe tripadvisor, inainte de a decide daca vreti sa vizitati un astfel de loc.
Dambulla este un oras plictisitor, dupa ce ne instalam dam o tura pe principala si fugim repede la hotel pentru ca e singurul loc in care hotaram ca am putea sa mancam ceva. A doua zi, dimineata inchiriem un sofer care sa ne duc pe la obiectivele din zona.
30 decembrie 2014: Neavand temele facute de acasa (proasta idee, dar asta e) acceptam recomandarea hotelului si luam un sofer chemat de ei. Ravi e un tip mititel si negricios si pe Vero o enerveaza din prima cu un salut nepotrivit, dar ne petrecem ziua cu el. Pe cat e de mic pe atat e de activ, hiperactiv as putea zice si toata ziua ne toaca la cap cu oferte si propuneri. E un foarte bun vanzator si ne prosteste pana la urma sa acceptam oferta lui de a ne conduce prin Sri Lanka in urmatoarele zece zile. Pana la asta, ne duce la Sigiriya, 15 km de Dambulla - unde urcam cele peste 1200 de scari cam cat ai clipi (e, nu chiar asa de repede dar oricum cu un entuziasm debordant) - de acasa parea greu de ajuns in varf, dar la fata locului a fost chiar simplu. De sus vederea e exceptionala, cetatea construita pe varful stancii e destul de deteriorata dar drumul pana in varf merita tot efortul. Este unul dintre locurile in care nu conteaza prea mult unde ajungi ci mai ales cum ajungi acolo. Trei patru poze, doua ture pe cetate si am inceput coborarea. Aceleasi imagini spectaculoase si cateva poze pe scari ne-au intregit experienta.
Sigiriya - cetatea de pe stanca e cu siguranta un loc care merita vizitat. Eram cam speriata de cele peste 1000 de scari dar nu a fost prea greu sa le urcam. Din loc in loc urcusul e abrupt si scarile sunt mai inalte, dar chiar si noi, care pana la paine ne ducem cu masina, am reusit sa le urcam. In parcare, dupa ce am coborat, am intalnit primele maimute. Erau obisnuite cu oamenii si se uitau curioase la noi, doar doar om scoate ceva de mancare de prin rucsaci. Am plecat spre Polonnaruwa incantate. O ora si jumatate mai tarziu ne-am oprit la primele ruine. Complexul este vast, intre diverse sectiuni mergem cu van-ul pe care l-am inchiriat. Perla acestui loc este o stupa uriasa, ca un fel de clopot cu un varf foarte ascutit - diferita de templele pe care le-am vazut in alte locuri din Asia. Este in mare parte acoperita cu un strat verde de muschi, dar din loc in loc se vede ca a fost alba. Nu e nimic in interior dar exteriorul e bine pastrat. Am luat-o inapoi spre Dambulla si cei 70 de km i-am parcurs in mai bine de doua ore. Peste tot e verde si o umezeala de care nu ai cum sa te ascunzi. Pe drumul ingust dar destul de bine asfaltat ne oprim la un moment dat sa ne uitam la un elefant. Salbatic, iesise din padure aproape de marginea drumului sa manance. Siferul ne spune ca suntem norocoase, nu ies elefanti in fiecare zi pe asfalt. Dar sunt tentata sa nu il cred pentru ca nici nu termina de zis si apare altul - mult mult mai mare, se plimba relaxat pe carosabil. Toate masinile stau, la distanta respectabila de uriasul care nu da nici un semn ca s-ar intoarce in padure. Ba chiar, atunci cand elefantul se apropie, masinile o iau inapoi de parca nici una nu ar vrea sa fie in apropierea lui. Srilankezii au reguli foarte stricte in ce priveste comportamentul fata de animalele salbatice si natura in general. Sunt constienti ca doar pastrandu-le asa cum le au, vor. Avea in continuare turisti si evident banii pe care acestia ii aduc. Asa ca, oricat de tentate eram sa pozam de aproape elefantul, Ravi ne-a urcat urgent in masina cand acesta era la vreao 500 de m de noi. Ne-a oprit la un complex cu casute in copac, destul de intalnite in Sri Lanka si dupa aceea la un salon de masaj cu plante care arata atat de ciudat incat am plecat foarte repede de acolo. Am negociat cu el sa ne conduca prin Sri Lanka in urmatoarele zece zile. Ne-am gandit ca, desi vorbeste mult si incearca sa ne vanda tot felul de prostii, e bun pentru ca vorbeste cat de cat engleza. Si nici nu aveam chef sa cautam altul, ametite inca de diferenta de fus orar. Dar nu a fost o idee prea buna si ma simt si acum pacalita - a doua zi dimineata Ravi a venit cu o masina mai buna si mai noua decat cea promisa cu o seara inainte, dar ne-a anuntat ca nu poate veni cu noi si ca o sa ne conduca un bun prieten de-al lui, care de asemenea vorbeste bine engleza. Am sesizat din prima ca nu era chiar asa, dar am pornit la drum sperand ca pe parcurs o sa isi revina. Daca ajungeti cumva la Dambulla si il intalniti, recomandarea mea ar fi sa-l ocoliti. Ravi tours se cheama afacerea lui, dar cum am intalnit alti localnici cu mult mai seriosi si prietenosi, cred ca nu e bine de stiut ca Ravi tours e o alegere proasta!!!
Aveau la hotel doua tuck tuckuri dar un drum in oras costa aproape cat cazarea pe o noapte (poate exagerez putin, dar era super scump pentru standardele de aici). De la 5 la 6.30 ne-am dus sa vedem un spectacol de dansuri traditionale - de neratat daca ajungi in Kandy. A fost frumos si interesant, spectacolul nu a fost prea lung, dar suficient cat sa ne binedispuna si sa ne construiasca o mica imagine despre muzica traditionala singha. Un dans pentru recolta, altul pentru alungarea spiritelor rele, unul pentru a multumi fortei divine care protejeaza tara asta, un dans al paunului si o pereche de dansatori prin foc, ne-au adus zambetul pe buze si incantarea ca am mai descoperit ceva.
Pentru cina ne-am oprit intr-un restaurant indian recomandat de Lonely Planet dupa care ne-am ratacit pe niste strazi pana am ajuns la un templu hindu. Nu era multa lume si calugarul sef ne-a abordat imediat - clasicele "de unde sunteti", "sunteti maritate", "aveti copii", "lucrati" - set stndard de intrebari pe care le-am auzit de sute de ori pe aici. Dupa care ne-a condus prin templu, ne-a mai povestit cate ceva despre istoria locului, ne-a aratat picturi rare si a tinut mortis sa facem poze. Din cand in cand il mai intrerupea cate un apel si baga repede mana sub fusta sa-si scoata mobilul de care era foarte mandru. La final ne-a poftit in apartamentul lui, ne-a aliniat pe o bancuta din "sufragerie" si ne-a cantat o binecuvantare indiana, tot facandu-ne vant cu un evantai, dupa care ne-a legat la incheietura mainii niste ate portocalii de PNA. Ne-a explicat apoi, ca in afara de Iisus acum ne protejeaza si un zeu indian Shiva sau ceva de genul asta, nu am reusit prea bine sa inteleg numele lui. Ok, toate acestea fiind indeplinite a scos un caiet in care ne-a pus sa ne scriem adresele si telefoanele si evident suma pe care vrem sa o donam lacasului de cult. Ne sugera cumva ca o donatie de 2000 de rupii ar fi o obisnuinta a turistilor care vizitau templul, dar am decis ca jumatate din suma asta e mai mult decat ne-am fi permis. A fost multumit si cu atat si ne-a dat doua plicuri cu ate din alea de PNA pe care sa le ducem acasa. Interesant mod de a petrece ultima zi a anului, nu?? M-as fi dus direct la culcare dar era revelionul, asa ca ne-am oprit intr-un club sa dansam. Era putina lume si dupa ce am asteptat miezul noptii dansand pe langa o bere, ne-am pupat de "la multi ani" si am plecat la culcare.
Cum pe aici revelionul nu are semnificatie pentru localnici, singurii echipati corespunzator cu paiete si sclipiciuri erau niste indieni, prezenti in club cu bunicii si nepotii, nu stiu exact cate generatii dar banuiesc ca erau cu toata familia :)). Nu prea ne-a placut sa dansam cu indienii si cu cei cam 20 de localnici care se rupeau in figuri pe ring, muzica era de acum 20 de ani cel putin si mirosul de mucegai din club ma urmareste si acum. Dar 2015 ne asteapta cu elefanti, carari si safari...asa ca nu ne facem griji ca n-am vazut artificiile. doar le-am auzit undeva in departare!!
Si pentru ca 2014 s-a terminat, restul aventurii in postul urmator ;)).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu